logo

48 de delegații și-au confirmat prezența la Summitul CPE din Moldova


https://www.ipn.md/ro/48-de-delegatii-si-au-confirmat-prezenta-la-summitul-7965_1097239.html

Până astăzi, 48 de state din 50 așteptate și-au confirmat prezența la Summitul Comunității Politice Europene care va avea loc pe 1 iunie în Republica Moldova. Aproximativ jumătate din delegații vor veni mâine, 31 mai. Cealaltă parte va ajunge în Moldova în prima jumătate a zilei de 1 iunie. Summit-ul va începe la ora 10.30 și se va încheia pe la 19.00. Informațiile au fost prezentate de vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit șefului diplomației moldovenești, prezența celor 50 de lideri europeni la Bulboaca este „un semnal clar că Republica Moldova are prieteni numeroși, puternici, care ne susțin deplin în dorința noastră de a menține pacea și stabilitatea în Moldova, cât și libertatea societății noastreˮ. Pentru a mediatiza lucrările summitului au fost acreditați peste 600 de jurnaliști din Germania, Franța, Spania, Italia și alte state. „Suntem siguri că Republica Moldova este un spațiu foarte sigur pentru organizarea acestui summit. Securitatea este asigurată, în primul rând, de instituțiile naționale, dar cu participarea, sprijinul și coordonarea cu colegii noștri din alte țăriˮ, a notat oficialul.

Summitul va începe cu o sesiune plenară în care liderii vor avea ocazia să-și facă cunoscută poziția pe anumite domenii de interes. Ulterior, se vor separa în așa-numite grupuri de lucru în care vor discuta anumite subiecte, în special cele ce țin de pacea și securitatea pe continentul european. De asemenea, vor fi oferite spații pentru întâlniri și întrevederi bilaterale. În marja acestui summit, vor avea loc mai multe acțiuni și anunțuri legate nemijlocit de Republica Moldova.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene a afirmat că astăzi Republica Moldova nu este amenințată militar, dar țara trebuie să facă fața unor multiple efecte negative ale agresiunii Rusiei contra Ucrainei, efecte care se fac resimțite în Moldova. „Prin această prismă, pentru țara noastră este mai important ca niciodată să ne asigurăm cetățenii că nu sunt singuri în fața acestor probleme generate de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, cât și de politicile ostile ale Federației Ruse contra țării noastre. În acest sens, summitul este un mesaj ferm că Republica Moldova nu este singurăˮ, a spus oficialul.

Cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău. Pe durata evenimentului, deplasarea prin capitală va fi restricționată. Hărțile cu traseele pe care se va permite circulația sunt disponibile online.

Comunitatea Politică Europeană este un nou forum paneuropean care reunește liderii statelor europene pentru a aborda provocările comune și a promova cooperarea și solidaritatea. Comunitatea Politică Europeană a fost înființată în anul 2022 la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, iar prima reuniune a avut loc la Praga, Republica Cehă.