46 de partide politice și organizaţii social-politice au dreptul să participe la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie, în cele paru circumscripții electorale uninominale. O decizie în acest sens a fost votată de membrii Comisiei Electorale Centrale în cadrul ședinței din 6 august, transmite IPN.
Potrivit lui Maxim Lebedinschi, secretar general CEC, lista a fost furnizată de Agenția Servicii Publice, car este responsabilă de monitorizarea acestor formațiuni.
Maxim Lebedinschi a atenționat că în cazul unor entități, conducătorii fie și-au dat demisia, fie au decedat, dar încă figurează în calitate de conducători. „Din păcate, Comisia Electorală Centrală nu paote decât să atenționeze Ministerul Justiției sau Agenția Servicii Publice să elimine aceste neajunsuri”, a declarat secretarul CEC.
Alegerile parlamentare noi vor avea loc în circumscripțiile uninominale nr: 33, 50, 48 și 17, după ce deputații Andrei Năstase, Maia Sandu, Viorel Melnic și Vladimir Plahotniuc și-au depus mandatele.