Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a eliberat și a prelungit, în februarie, un număr de 448 de autorizaţii de import a produselor farmaceutice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituției. Aceste autorizaţii sunt acordate agenţilor economici pentru efectuarea tranzacţiilor de comerţ exterior (import) pe o perioadă de un an sau în limitele indicate în documentație. La fel, au fost autorizate și 50 de dispozitive medicale.
Totodată, în februarie 2017, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a înregistrat prețurile de producător pentru 433 de medicamente. Conform comunicatului prețurile convertite în monedă naţională sunt în medie cu 3,5% mai mici comparativ cu cele înregistrate în februarie 2016.
Comisia Medicamentului a avizat 81 de preparate farmaceutice, majoritatea fiind de producție europeană. Din numărul total, 33 au trecut autorizarea primară, iar 48 de preparate farmaceutice au fost reautorizate.