logo

40 de microbuze școlare, achiziționate cu suportul României, au fost transmise școlilor din țară


https://www.ipn.md/ro/40-de-microbuze-scolare-achizitionate-cu-suportul-romaniei-au-7967_1106862.html

Primele 40 de microbuze școlare, achiziționate de Ministerul Educației și Cercetării cu suportul Guvernului României, au fost transmise astăzi instituțiilor de învățământ din țară. Cu aceste unități de transport urmează să fie acoperite necesitățile de deplasare pentru peste o mie de elevi din 40 de școli. Fiecare unitate de transport are 16 locuri, este echipată cu sistem electronic de control al stabilității, cu sistem de aer condiționat și cu treaptă de urcare și coborâre pentru copii, transmite IPN.



Cele 40 de microbuze fac parte dintr-un lot de 69 de unități, în valoare totală de 74 de milioane de lei. 70 de milioane de lei este contribuția României, iar 4 milioane a oferit Ministerului Educației și Cercetării. Celelalte 29 de autobuze urmează să fie recepționate la sfârșitul lunii octombrie.

Ministrul educației, Dan Perciun, a declarat că fiecare copil trebuie să aibă acces la educație de calitate într-o școală în care sunt condiții de studiu necesare performanțelor. „Aceste autobuze sunt esențiale pentru ca să putem oferi, inclusiv copiilor din mediul rural, acces la educație de calitate. Acesta este cel mai valoros lucru pe care putem să-l oferim în viață – șansa de a-și realiza pe deplin potențialul”, a notat ministrul.



Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a menționat că acest proiect în domeniul educațional reprezintă o continuitate a sprijinului acordat de București. Microbuze școlare au mai fost donate în anii 2014-2015, au existat numeroase programe de reabilitare a grădinițelor și a școlile din Republica Moldova. „De fapt, calitatea în educație nu depinde doar de dascăli, depinde și de condițiile de bază care trebuie să le fie oferite copiilor în toate regiunile Republicii Moldova. Cu acest lot de autobuze credem că vom contribui foarte serios la îmbunătățirea calității în educație”, a precizat oficialul.



Prezent la eveniment, premierul Dorin Recean a declarat că autoritățile pun un accent deosebit pe calitatea educației, iar în acest sens, mobilitatea are un rol important. „Trebuie să oferim șansa la o educație de calitate înaltă tuturor copiilor, indiferent unde se află. Și iată că avem acest ajutor generos din partea Bucureștiului pe această dimensiune a educației. Vreau să-i mulțumesc Excelenței Sale, Cristian-Leon Țurcanu, pentru că abordează întotdeauna problemele și solicitările Chișinăului cu mult suflet și cu multă atenție”, mai spus Dorin Recean.

Achiziția microbuzelor s-a realizat în cadrul asistenței financiare nerambursabile în valoare de 100 de milioane de euro din partea Guvernului României, dedicată mai multor domenii sociale și economice.