logo

360 de tineri urmează să fie angajați în instituții de învățământ din 1 septembrie


https://www.ipn.md/ro/360-de-tineri-urmeaza-sa-fie-angajati-in-institutii-7967_1105476.html

360 de tineri, absolvenți ai științelor educației, urmează să se angajeze din 1 septembrie în instituțiile de învățământ din țară. Dosarele lor au fost declarate eligibile dintr-un număr de peste 480 depuse în cadrul unei campanii lansate de Ministerul Educației și Cercetării. Totuși, ținta autorităților este un număr de 500 de tineri specialiști, motiv pentru care în iulie va fi organizată etapa a doua de selectare, transmite IPN.

Ministrul Dan Perciun a declarat într-un live că această campanie a avut ca obiectiv stimularea și încurajarea a cât mai mulți absolvenți să meargă în instituțiile de învățământ după ce finalizează studiile la științele educației sau la alte specialități conexe.

„În total, 1800 de locuri au fost prezentate pentru repartizare. De asta, la mijlocul lunii iulie va avea loc a doua etapă de înregistrare. Obiectivul nostru ambițios este să avem 500 de tineri care merg în școală începând cu 1 septembrie. Sperăm să ne apropiem de acest obiectiv”, a mai spus Dan Perciun.

Absolvenții specialităților pedagogice care se vor angaja în câmpul muncii pe una dintre funcțiile didactice vacante vor beneficia în primii 5 ani de activitate de indemnizație în valoare de 200 de mii de lei, în cazul absolvenților de universități, și 160 de mii de lei pentru absolvenții de colegii. De asemenea, va fi redusă la 75% norma didactică în primii 5 ani de activitate, vor fi oferite compensații în valoare de 4000 de lei anual pentru procurarea materialelor și utilajelor didactice.

Pentru cei care vor alege să meargă în mediul rural sau în centrele raionale li se va oferi compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică. La fel, tinerii specialiști vor beneficia de concedii de 62 de zile, asistență din partea cadrului didactic mentor în primii 5 ani de activitate, dar și alte facilități.