36 de studenţi vor fi premiaţi la Gala studenţilor originari din Republica Moldova „Excelenţă Academică pentru Moldova”. Premii vor fi oferite în 11 categorii, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora.
La categoria Europa Centrală şi de Est (Licenţă) au fost selectaţi Daria Copîl, Luminiţa Gabura şi Eugeniu Guzun. La categoria Europa Centrală şi de Est (Masterat) sunt nominalizaţi Mircea Meriacri, Ştefania Spetetchi şi Alexei Zubarev. Iar la categoria Europa Centrală şi de Est (Doctorat) au fost nominalizaţi Diana Oprea, Ileana Partachi şi Ion Vrabie.
În categoria Europa de Vest (Licenţă) au fost selectaţi Cristian Cerneanu, Tatiana Darie şi Dan Perciun. La categoria Europa de Vest (Masterat) au fost nominalizaţi Mircea-Ion Călugaru, Amir Fakeeh şi Marin Roşcovan. Iar la categoria Europa de Vest (Doctorat) – Corina Cojocaru, Olga Gherboveţ şi Olga Ţurcan.
La categoria SUA şi Canada (Licenţa) premii vor primi Felicia Belostecinic, Eugen Ghileţchi şi Dorian Margineanu. În categoria SUA şi Canada (Masterat) au fost selectaţi Ana Bivol şi Mihai Ciorba. Iar la categoria SUA şi Canada (Doctorat) au fost aleşi Victor Buza; Michaela Dragalin şi Eugeniu Plămădeală.
La categoria Restul Lumii au fost nominalizaţi Dorin Guţu; Lidia Sanduleac şi Andrei Pânzaru.
La categoria Arte au fost selectaţi Maria Sumareva; Mircea Mitrofan şi Cristina Godoroja.
De asemenea va mai fi oferit şi Premiul „Simpatia Echipei de Pilotare”, pentru care au fost nominalizaţi Irina Burlacu, Iulian Gramatki, Dorel Obada şi Victor Vântu.
În total în concurs şi-au depus dosarele 200 de studenţi. Juriul care a selectat studenţii a fost format din profesori, cercetători, oameni de afaceri şi jurnalişti din Moldova şi din afara ţării.