35 de copii vor beneficia de suport psihologic şi social în urma unei campanii de colectare de fonduri
https://www.ipn.md/ro/35-de-copii-vor-beneficia-de-suport-psihologic-si-social-in-urma-unei-campanii-d-7967_975465.html
Campania de colectare de fonduri „Ajută-mă să-mi fac un viitor” a luat sfârşit. 35 de copii vor beneficia de suport psihologic şi social în urma acesteia, anunţă într-un comunicat de presă Asociaţia Amici dei Bambini, transmite Info-Prim Neo.
Campania s-a desfăşurat timp de două luni, martie – mai. La un centru comercial din Chişinău a fost plasată o boxă, în care clienţii au putut să arunce bani. Graţie donaţiilor personale ale cumpărătorilor, a fost colectată suma de 6620 lei.
Campania a avut scopul de a sensibiliza opinia publică faţă de situaţia copiilor care absolvesc structurile rezidenţiale de stat şi sunt puşi faţă în faţă cu viaţa de dincolo de internat.
„Asociaţia Amici dei Bambini vine cu sentimentul de recunoştinţă faţă de toţi cei ce au binevoit să dea o mână de ajutor tinerilor care anul acesta vor absolvi instituţiile rezidenţiale, dar şi Centrului Comercial Everest, care ne-a susţinut în desfăşurarea acestei iniţiative sociale, găzduind boxa plasată pe toată perioada campaniei”, se arată în comunicatul de presă al asociaţiei.
Prezentă în ţară de mai bine de 10 ani, Asociaţia Amici dei Bambini Moldova a iniţiat diverse proiecte de cooperare menite să promoveze dreptul copilului la familie şi integrare socială.