32 de ani se împlinesc astăzi de la adoptarea Declarației de Suveranitate. Cu acest prilej președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un mesaj în debutul ședinței legislativului în care a menționat că prin adoptarea acestei Declarații s-a făcut unul din primii pași spre Independența Republicii Moldova, transmite IPN.
„Vă felicit pe toți cu această zi istorică, Ziua Suveranității, și ne doresc nouă, tuturor, ca următorul mare proiect de țară să fie integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a declarată Igor Grosu în plenul Parlamentului.
În același context, la Parlament a fost vernisată o expoziție de documente de epocă, printre care – copia Declarației de Suveranitate. În textul Declarației se menționează că „suveranitatea este exercitată în interesul întregului popor de către organul reprezentativ suprem al puterii de stat a Republicii. Nici o parte a poporului, niciun grup de cetăţeni, niciun partid politic sau o organizaţie obștească, nici o altă formațiune, nici o persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita suveranitatea”.
Declaraţia de Suveranitate a fost votată pe 23 iunie 1990 de către deputații Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Declarația de Suveranitate a stat la baza elaborării Constituției, legea supremă a Republicii Moldova. Adoptarea Declarației de Suveranitate se consideră prima victorie importantă a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională.