Ziua internațională a Tineretului, marcată anul acesta în Republica Moldova cu genericul „Tinerii sunt ambasadorii schimbării”, a fost sărbătorită și pe stadionul din satul Lozova, Strășeni. 30 de tineri instrumentiști, membri ai mai multor colective artistice din țară, au realizat un performance muzical pentru a promova egalitatea de gen și a reconfirma rolul tinerilor în schimbarea stereotipurilor legate de rolul femeii și al bărbatului acasă și în societate, transmite IPN.
Spectacolul muzical a fost organizat în cadrul campaniei „Se poate și altfel. Fără stereotipuri” realizată în contextul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women și UNFPA.
Tinerii au interpretat melodia „Stand By Me” de Ben E. King, fiind repartizați la instrumente muzicale contrar stereotipurilor de gen existente. Astfel, tonul a fost dat de trompete și oboi, în spatele cărora au stat fetele, pentru a combate stereotipul conform căruia acest instrument ar fi destinat mai mult băieților. Ulterior, în scenă au intrat băieții cântând la clarinet și corn, iar la refren, vocile corului de băieți și fete au creat un moment muzical unic. La sfârșit, tinerii au format semnul egal, în acest fel susținând egalitatea între femei și bărbați.
„Deși sunt progrese ce țin de egalitatea de gen, studiile arată că percepțiile limitative referitor la rolurile femeilor și bărbaților încă persistă. Prin astfel de inițiative artistice, împreună cu tinerii și tinerele din comunități, dorim să contribuim la promovarea principiilor egalității de gen necesare pentru construirea unei societăți sigure și sănătoase, în care fiecare persoană poate să-și realizeze potențialul”, a menționat Viorica Culeac, coordonatoare UN Women a programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”.
„Forța și inspirația tinerilor și tinerelor sunt esențiale în combaterea stereotipurilor de gen și asigurarea egalității de gen. Tinerii sunt mai deschiși pentru schimbare atunci când vorbim despre normele sociale si rolurile tradiționale de gen. Muzica este un instrument potrivit să capitalizăm aceste atitudini și abilități ale tinerilor astfel încât ei să devină cu adevărat generația egalității” a declarat Violeta Terguță, coordonatoare UNFPA a programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”.
Programul „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” susține egalitatea de șanse între femei și bărbați, abordând percepțiile cu referire la rolurile bărbaților și femeilor în familie și în societate și contribuind la eliminarea violenței în bază de gen.
Potrivit unui comunicat de presă, cu sprijinul Uniunii Europene, cele două agenții membre ale familiei ONU colaborează cu instituțiile guvernamentale și parteneri din societatea civilă din șase țări pentru a contribui la combaterea stereotipurilor de gen, pentru a spori implicarea bărbaților în activitățile casnice și de îngrijire a copiilor și realizează activități de prevenire a perpetuării violenței în bază de gen, cu implicarea potențialilor agresori.