logo

29 de dosare pentru CNP


https://www.ipn.md/ro/29-de-dosare-pentru-cnp-7967_1033186.html

29 de dosare au fost depuse în cadrul concursului public pentru selectarea noilor membri ai Consiliului Național pentru Participare (CNP). În Consiliu urmează să fie selectați 25 de membri, dar nu este exclus să fie admiși toți cei care și-au înaintat candidaturile, dacă dosarele vor corespunde criteriile stabilite.

Ludmila Catan, consultant principal în cadrul Cancelariei de Stat, a declarat pentru IPN că membrii Comisiei de evaluare urmează să se expună în privința dosarelor.

Printre persoanele care ș-ai depus dosarele se numără ONG-ști cunoscuți ca Vitalie Meșter, Serghei Neicovcen, Antonița Fonari, Vitalie Voznoi, Daniela Mămăligă, Natalia Hasan, Valentina Bodrug-Lungu. La fel, și-a depus dosarul și fostul ministru al economiei, Valeriu Lazăr, și alții.

Odată cu selectarea noilor membri, executivul își propune consolidarea dialogului cu societatea civilă, dar și facilitarea implicării organizațiilor nonguvernamentale în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice.