26 de saci cu bani au fost ridicaţi de la „Andy's pizza” şi „La plăcinte”
https://www.ipn.md/ro/26-de-saci-cu-bani-au-fost-ridicati-de-la-7967_981737.html
Directorul şi contabilul-şef al întreprinderii SRL „Turbo-Plus”, care are în proprietate reţelele de alimentaţie publică „Andy's pizza” şi „La plăcinte”, vor fi cercetaţi pentru evaziune
fiscală de proporţii, a anunţat joi, 8 aprilie, într-o conferinţă de presă şeful Direcţiei combaterea crimelor economice din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) Iurie Ciorba, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit anchetatorului, în localurile „Andy's pizza” şi „La plăcinte”, după ora 19.00, clienţilor nu li se mai elibera bon fiscal, ci doar nota de plată, iar încasările nu treceau prin maşina de casă şi control. Astfel, doar o parte din veniturile zilnice erau reflectate în evidenţa contabilă, iar din cealaltă parte nu se mai plăteau impozite.
SRL „Turbo-Plus” a ajuns în atenţia ofiţerilor anticorupţie în urma unor sesizări din partea populaţiei. Investigaţiile au durat aproape un an şi jumătate. Ieri, 7 aprilie, anchetatorii au descins în două oficii ale firmei, de unde au fost ridicaţi 26 de saci cu bani. Aceştia nu au fost încă număraţi. Estimativ sunt între 500 de mii şi 1 milion de lei.
Întrebat de ce investigaţiile au durat atât de mult, Iurie Ciorba a spus că în câteva luni localurile unde erau duşi banii au fost schimbate de câteva ori, iar toate aceste lucruri au trebuit să fie documentate. A fost nevoie de timp şi pentru a aduna informaţiile necesare. Firma utiliza un sistem automatizat de contabilitate, care a fost distrus atunci când au descins anchetatorii.
„În momentul când noi am intrat în oficiu ei, prin intermediul camerelor de luat vederi, au văzut ce se întâmplă şi au reuşit în câteva minute să distrugă probele. Au fost distruse toate informaţiile de pe suportul informaţional, hardurile la computere, pentru a tăinui de organul de urmărire penală probele ce prezintă interes. Serverul pe care noi l-am localizat, a fost adus la Centru, a fost examinat şi s-a constat informaţia în formă electronică, datele contabile economico-financiare de asemenea au fost distruse”, a menţionat şeful Direcţiei combaterea crimelor economice .
Potrivit lui Iurie Ciorba, în acest moment nu este nimeni reţinut pe acest caz, întrucât persoanele nu prezintă pericol social şi nu se eschivează să facă declaraţii. În cadrul anchetei vor fi audiaţi inclusiv angajaţii întreprinderii, dar şi foştii angajaţi. Investigaţiile de până acum au arătat că angajaţii erau instruiţi şi că ştiau metodele de lucru ale firmei, dar nu aveau acces la baza de date, nu cunoşteau parole. Fiecare chelner avea o brăţară specială, care permitea activarea contul în care erau trecute sumele încasate de la clienţi.
Iurie Ciorba a mai spus că până în acest moment Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nu deţine informaţii că Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte Vladimir Voronin, ar avea tangenţe cu această afacere. Întrebat dacă în spatele directorului firmei ar exista alte persoane care ar fi facilitat această schemă de evaziune fiscală, Iurie Ciorba a spus că dispune de careva informaţii, dar pe care în acest moment nu le poate divulga.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele vinovate de evaziune fiscală riscă pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani.
Surse din anticamera firmei cercetate au declarat pentru Info-Prim Neo că directorul Andrei Tranga nu va face comentarii pe acest caz.