logo

249 de cazuri noi de COVID-19


https://www.ipn.md/ro/249-de-cazuri-noi-de-covid-19-7967_1075292.html

Alte 249 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care șapte sunt din rândul lucrătorilor medicali. Din numărul total de cazuri, un caz este import, transmite IPN.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în total astăzi s-au făcut 1013 teste, dintre care primar – 742 și repetat – 271.

Trei oameni bolnavi de COVID-19 au decedat, bilanțul deceselor fiind de 791. 425 de pacienți sunt în stare gravă la spital, 40 fiind la respirație asistată.

245 persoane s-au tratat de COVID-19 și au fost externate. Până la ziua de azi, 17 816 persoane s-au vindecat.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 25 362 de cazuri, 6 755 fiind cazuri active.