Comisia pentru decernarea Premiului Naţional s-a convocat în şedinţă vineri, 8 august, pentru examinarea prealabilă a dosarelor candidaţilor înaintaţi la concurs. În total au fost depuse 25 de dosare, dintre care 22 au fost selectate de Comisie. Trei dosare au fost respinse, din motiv că nu corespund cerinţelor Regulamentului cu privire la Premiul Naţional, transmite IPN.
Potrivit unei note informative a Guvernului, în cadrul şedinţei, au fost constituite trei comisii pe domeniile corespunzătoare: ştiinţă şi tehnologii, cultură şi artă, sport, membrii cărora vor analiza dosarele mai aprofundat.
Viceprim-ministrul Tatiana Potâng, preşedintele comisiei, a cerut membrilor să aplice criterii de maximă obiectivitate şi a menţionat că Premiul Naţional urmează să fie decernat unor personalităţi care au obţinut rezultate semnificative în domeniul în care activează. Următoarea şedinţă a Comisiei va avea loc pe 19 august.