logo

21 de producători de vinuri vor participa la o expoziţie internaţională din Federaţia Rusă


https://www.ipn.md/ro/21-de-producatori-de-vinuri-vor-participa-la-o-expozitie-internationala-din-fede-7966_973807.html

În cadrul Zilelor vinului moldovenesc, organizate în cadrul celei de-a 16-a ediţii a expoziţiei internaţionale „Prodexpo 2009” de la Moscova, în perioada de 9 şi 10 februarie, R. Moldova va fi reprezentată de 21 de companii vinicole, cu o gamă largă de vinuri. „Scopul participării noastre constă în aprofundarea relaţiilor comerciale dintre companiile vinicole moldoveneşti cu partenerii lor străini, să prezentăm consumatorilor din Federaţia Rusă cât mai aproape şi mai real calitatea şi diversitatea produselor noastre alcoolice”, - a specificat pentru Info-Prim Neo Iurie Mudrea, şeful Direcţiei Analize, Prognoze şi Promovare din cadrul Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vin”. Potrivit organizatorilor, programul Zilelor vinului moldovenesc este foarte amplu. Timp de două zile vor avea loc mai multe mese rotunde, degustări, prezentări de produse, un for de afaceri, un master class a celor mai bune produse, precum şi un program cultural, susţinut de către artiştii moldoveni la Moscova. Expoziţia internaţională specializată „Prodexpo 2009” se va desfăşura în perioada de 9 – 13 februarie şi va întruni peste 2 600 de companii din 70 de ţări ale lumii. Organizatorii Zilelor vinului moldovenesc la Moscova sunt Agenţia Agroindustrială „Moldova-Vin” şi Camera de Comerţ şi Industrie a R. Moldova. Printre acţiunile de promovare a vinurilor moldoveneşti peste hotare, planificate pentru anul curent, se mai înscrie participarea companiilor autohtone la Festivaluri ale vinului şi culturii moldoveneşti în China, Polonia, Cehia şi alte state.