2015 a fost declarat Anul Veteranilor celui de-al doilea război mondial, prin decizia Parlamentului. Iniţiativa a fost propusă de către Partidul Comuniştilor şi a fost susţinută cu majoritate de voturi. În termen de o lună, Guvernul trebuie să pregătească un plan naţional de acţiuni cu acest prilej, pe care îl va prezenta legislativului, transmite IPN.
Deputatul Artur Reşetnicov, prezentând proiectul, a spus că este de datoria fiecăruia să ne închinăm în faţa veteranilor care au adus pacea în Europa şi în lume. Republica Moldova s-a angajat printr-un acord semnat în cadrul CSI să desfăşoare acţiuni comune prilejuite de aniversarea a 70-a a victoriei asupra fascismului.
Potrivit variantei iniţiale a proiectului PCRM, anul 2015 trebuia să fie declarat „Anul Veteranilor marelui război pentru apărarea patriei”. Comisia de profil a remarcat că utilizarea sintagmei în cauză ar discrimina restul veteranilor care au luptat în acea perioadă, de aceea s-a propus şi s-a acceptat formula: „Anul Veteranilor celui de-al doilea război mondial”.
Preşedintele fracţiunii Partidului Democrat, Marian Lupu, a spus că nimeni nu contestă importanţa victoriei asupra fascismului, iar susţinerea iniţiativei în cauză este o dovadă de respect pentru oamenii care au luptat atunci, nu pentru politicienii din acea perioadă.
Preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor, Vlad Filat, a spus că Republica Moldova a semnat acordul cu statele CSI păstrându-şi rezerva care reiese din legislaţia naţională, şi anume cu precizarea că este vorba de cel de-al doilea război mondial.
Liberalii nu au susţinut proiectul. Şi Fracţiunea Partidului Socialiştilor a refuzat să-l susţină cu nouă denumire, menţionând că astfel vor fi onoraţi şi veteranii care au luptat în altă armată decât cea sovietică.