2011 se propune a fi Anul perfecţionării sistemului de verificare a veniturilor şi proprietăţilor funcţionarilor publici
https://www.ipn.md/ro/2011-se-propune-a-fi-anul-perfectionarii-sistemului-de-verificare-7967_987607.html
Reprezentanţii societăţii civile vor să declare anul 2011 – An de perfecţionare a sistemului de verificare a veniturilor şi proprietăţilor funcţionarilor publici. Propunerea a fost făcută, joi, în cadrul întrevederii cu premierul desemnat, Vlad Filat, şi reiterată într-o emisiune la Publika TV, transmite Info-Prim Neo.
„Ceea ce am făcut noi este că ne-am exprimat îngrijorarea în legătură cu succesele destul de modeste ale guvernării în prevenirea şi combaterea corupţiei. Una din cauze a fost voinţa politică. În alianţă precedentă şi curentă diferite partide au o disponibilitate diferită de a preveni şi combate corupţia şi, de aceea, noi vedem că vor fi probleme”, a declarat la Publika TV preşedintele Transparency International Moldova, Lilia Caraşciuc.
La întrevederea cu Vlad Filat Consiliul Naţional pentru Participare a venit cu propuneri pentru combaterea fenomenului corupţiei. „Aici este vorba şi de ajustarea cadrului legal. Cu părere de rău, cadrul legal de prevenire şi combatere a corupţiei nu permite statului să prevină şi să combată fenomenul. De asemenea, este nevoie de o atenţie mult mai mare asupra fenomenului corupţiei în sistemul judiciar şi am propus să începem cu monitorizarea gradului de discreţie la pornirea urmării penale”, a menţionat Lilia Carasciuc.
De asemenea, s-a propus să se atragă atenţie faptului că de doi ani există legea conflictului de interese. „Există careva progrese, mai mulţi funcţionari publici înţeleg noţiunea de conflict de interese, dar nu există un mecanism şi din această cauză nu s-au studiat motivele conflictului de interese”, a subliniat Lilia Carasciuc. Directorul Transparency International Moldova a mai spus că, deşi discuţia a fost critică, premierul desemnat a fost de acord cu faptul că rezultatele asupra luptei cu fenomenul corupţiei sunt foarte modeste.
Întâlnirea lui Vlad Filat cu reprezentanţii societăţii civile este a treia din ciclul de consultări pe marginea viitorului Program de guvernare. Premierul desemnat s-a mai întâlnit până acum cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.