logo

2008 a fost declarat An al Tineretului


https://www.ipn.md/ro/2008-a-fost-declarat-an-al-tineretului-7967_967845.html

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a emis miercuri, 26 decembrie, un decret privind declararea anului 2008 An al Tineretului. Potrivit unui comunicat al Serviciul de presă al Preşedintelui, citat de Info-Prim Neo, până la 25 ianuarie 2008 Guvernul va crea Comisia naţională pentru desfăşurarea acţiunilor consacrate Anului Tineretului, incluzând în componenţa acesteia reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi ai organizaţiilor internaţionale în R. Moldova. Comisia naţională urmează să elaboreze în termen de o lună, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale de tineret, Programul de acţiuni consacrate Anului Tineretului. De asemenea, Guvernul va identifica sursele de finanţare a acţiunilor consacrate Anului Tineretului şi va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea lor; va asigura realizarea prevederilor Constituţiei R. Moldova, Legii cu privire la tineret, Strategiei pentru tineret şi ale altor acte normative în domeniul tineretului, în special ale celor care se referă la implicarea tinerilor în luarea deciziilor, la garantarea dreptului la instruire, la educaţie, la dezvoltarea spirituală şi fizică, la ocrotirea sănătăţii, la pregătirea profesională, la plasarea în câmpul muncii şi la susţinerea materială şi financiară în asigurarea cu locuinţă. Guvernul va coordona activitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind asigurarea drepturilor tineretului. La desfăşurarea acţiunilor consacrate Anului Tineretului, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor conlucra cu Comisia naţională, cu asociaţiile obşteşti şi cu reprezentanţele organizaţiilor internaţionale în R. Moldova. Cabinetul de miniştri a aprobat, totodată, o decizie conform căreia 2008 a fost declarat Anul dinastiei Cantemir.