2007 a fost un an complicat. Interviu cu liderul Partidului Naţional Liberal Viatlia Pavlicenco. CICLU DE MATERIALE INFO-PRIM NEO „AŞA A FOST ANUL 2007”
https://www.ipn.md/ro/2007-a-fost-un-an-complicat-interviu-cu-liderul-partidului-7965_967909.html
[ - Cum apreciaţi anul politic 2007 pentru R. Moldova şi ce pronosticuri faceţi pentru evoluţia lucrurilor sub aspect politic pentru 2008?]
Anul 2007 a fost un an complicat. Mă refer la evoluţiile generale din R. Moldova, dar şi la modul în care a decurs acest an pentru PNL şi pentru mine, ca om politic. În calitate de deputat, trebuie să spun că, în Legislativ, legile adoptate şi modificările de legi au două meniri. Una este că partidul comuniştilor vrea să le demonstreze oficialilor şi observatorilor străini că, deşi sunt comunişti, ar avea un Guvern reformator, care implementează reforme liberale. Ceea ce, de fapt, ori nu are loc în general, ori legile se aplică în interesul guvernanţilor şi al aliaţilor comuniştilor. A doua menire este satisfacerea directă a intereselor de clan ale comuniştilor, pentru a prelua sub control totul, în special segmentele ce nu se predau în faţa grupării mafiote de la Preşedinţie, unde se află creierul corupţiei şi al afacerilor aducătoare de bani personali şi electorali, meniţi să asigure păstrarea Puterii de către comunişti. Mă refer şi la numirile în funcţii ale supuşilor consilierilor prezidenţiali sau chiar a membrilor acestui clan prezidenţial ce promovează constant o politică duplicitară – parcă merg spre Europa, dar, de fapt, fac totul să nu se avanseze pe această direcţie. Propunerile Opoziţiei nu sunt luate în considerare sau servesc drept material pentru plagiat politic. De aceea, nici nu mai face să te chinui cu ei, sunt o maşină prezidenţială de vot, un zid impenetrabil.
Alte lucruri demne de menţionat pentru anul 2007 sunt alegerile locale, prin care 21 de raioane nu mai sunt conduse de satrapii-feudalii locali comunişti, ca până acum, precum şi „găselniţa” sau reanimarea „găselniţei” antiromâneşti în politica externă a comuniştilor, care, de fapt, are o destinaţie la fel internă. Este vorba de reanimarea stărilor de spirit antiromâneşti, reluate din practicile sovietice, venind de la Moscova şi de la bolşevicii din URSS, care au avut în privinţa Basarabiei un singur scop – „să nu o scape în România”.
Economic, Republica Moldova e la pământ, întreg dezastrul se va vedea abia după căderea regimului comunist. Sectorul privat nu se poate dezvolta, în continuare, afacerile mai reuşite sunt acaparate, în mod impertinent, de copilaşii principalei Familii, care au început să acumuleze deja al doilea miliard, probabil pentru strănepoţi. Voronin nu vrea să răspundă de nimic, de parcă nu el conduce acest stat românesc, de prin 2000, de când a dat jos – împreună cu PPCD – Guvernul Sturza. Nivelul de viaţă nu a crescut, dar au crescut, în schimb, preţurile, inclusiv la pâine, precum şi tarifele la serviciile comunale. Deşi a promis şi s–a lăudat, Voronin nu a rezolvat problema transnistreană. Pierderea alegerilor locale a fost cauzată de condiţiile de viaţă tot mai grele, continuă acapararea pământului în favoarea capitaliştilor comunişti, nu are loc modernizarea agriculturii, nici sprijinirea efectivă a fermierilor. Poate că au crescut investiţiile în Familia Voronin, însă nu în statul Republica Moldova. În ceea ce priveşte investiţiile reale, Moldova este printre ultima dintre ţările europene. Guvernul comunist a uitat de promisiunea să conecteze beneficiarii la conducta de gaze cu numai 2000 lei, nu se dau credite ieftine pentru afaceri individuale, reformele zise „liberale” ale lui Voronin au avut doar ca menire spălarea banilor protejaţilor comuniştilor, cărora li s-au iertat impozitele neplătite, stimulându-se, astfel, indisciplina fiscală, în raport cu agenţii economici-buni manageri, care sunt plătitori cinstiţi de impozite.
În privinţa drepturilor omului, există rapoarte ale experţilor, care spun că nu există aşa ceva la noi, cum nu există libertate de exprimare, spaţiu public de dezbateri, nu există justiţie. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în Moldova (LADOM) şi Iniţiativa Civică pentru apărarea şi promovarea drepturilor omului în Moldova constată că, în perioada 2006-2007, în Moldova au fost cel mai frecvent încălcate drepturile civile şi politice ale cetăţenilor, spre deosebire de perioada de până în anul 2001, când cel mai des nu erau respectate drepturile social-economice. Drepturile sunt azi încălcate de funcţionarii publici şi reprezentanţii organelor de drept. Este vorba de accesul la justiţie, dreptul la viaţă, traficul de fiinţe umane, discriminarea, egalitatea de gen, dreptul la asociere, accesul la informaţie, drepturile deţinuţilor, libertatea presei ş.a.
Pierzând 21 de raioane, pierzând Chişinăul şi sudul găgăuz, comuniştii sunt înnebuniţi de frica să nu cadă în alegerile parlamentare din 2009 şi fac totul pentru a nu se întâmpla aceasta. Ce fac? Demonstrează electoratului lor, special neinformat, că sunt din nou cu Moscova, cu Putin, că sunt contra României. Dar, de fapt, ei sunt contra UE şi contra NATO. Adică, dezbină societatea în ruşi şi români, sperând să câştige din această. În calitatea mea de deputat, am luat mereu atitudine faţă de aceste manifestări antinaţionale ale regimului
comunist. Este păcat numai că nu există mai mari posibilităţi publice de dezbateri, ca lumea să judece liber despre ce se întâmplă. În acest an s-a luat şi trista decizie de a anula transmisiunea în direct a şedinţelor Parlamentului. Din informaţiile mele, asta s-a întâmplat după ce am propus crearea unei comisii pentru investigarea caracterului legal al averii lui Oleg Voronin, despre ale cărui acţiuni – directe sau indirecte - care scrie presa.
Cât priveşte PNL, noi am participat la alegerile locale şi cred că, pentru trei luni de existenţă, rezultatele obţinute au fost bune. În alegerile noi din Rezina, ne-am plasat printre cele cinci partide care au obţinut mandate de consilieri. Am purtat negocieri pentru unificarea liberală, însă unele formaţiuni liberale cred că încă nu s-au copt premisele pentru un dialog mai consistent, care, se pare, ar putea „apare brusc” după ce PCRM şi PPCD vor mări din nou pragul electoral şi vor interzice blocurile electorale. Trebuie să remarc şi că forţele democratice, care s-au unit în consiliile administraţiei publice locale şi raionale, nu sunt limpezite, totuşi: PPCD este la guvernare sau este în Opoziţie? Mă întreb şi eu, pentru că, îmi amintesc, în 2005, PPCD tare se mai întreba cum poate PD-ul să fie şi în opoziţie, participând la Blocul electoral „Moldova Democrată”, şi în consiliile administraţiei publice locale, unde făceau alianţe cu aceiaşi comunişti. Nu am fost nici eu de acord cu acel lucru, am votat contra formării BMD din această cauză, dar nu sunt de acord nici azi cu ceea ce face PPCD, care votează constant cu PCRM în Parlament, când chemă adineaori, sus şi tare, după alegerile din mai 2007, la unirea rapidă a democraţilor în faţa comuniştilor.
Revenind la PNL – noi ne-am strâns rândurile, activăm în regim normal, am avut o bună şedinţă a Delegaţiei Politice Naţionale pe 22 decembrie 2007 şi vom fi activi în continuare. Însă anul trecut ne-am confruntat cu o problemă de imagine şi de echipă, pentru că fondatorii PLD, cu care am purtat discuţii clare şi constructive de unificare, au schimbat tactica, la un moment dat, şi au procedat la atragerea membrilor noştri, în loc să se ocupe de alegătorii „noi şi indecişi”, aşa cum au promis la conferinţa de presă de lansare a grupului de iniţiativă. Nu ştiu care a fost motivul, poate că presiuni interne sau externe. Timpul va arăta. Am învăţat, însă, lecţia amară, „ca într-o familie de liberali”, aşa cum am învăţat-o şi pe cea când PL ne-a criticat nedrept pentru ideea Uniunii Interstatale România-Republica Moldova, căzând, de fapt, în capcana sugestiilor şi frustrărilor PPCD, ce a dezamăgit, ulterior, şi PL-ul. Dumnezeu să-i judece.
Dacă e să fac unele pronosticuri pentru anul 2008, nu voi spune prea multe. Eu cred că va fi un an pierdut. Toată activitatea guvernării, cu Voronin în frunte, va urmări doar scopul anunţat în anturajul lor intim – „nu trebuie să treacă în Parlamentul viitor nici un român, nici un democrat”. Dar tot răul cu binele lui. Poate că exact asta îi va răscula pe oamenii sătui de sărăcie, de dezamăgiri şi de umilinţe. Tot răul şi atitudinea împotriva oponenţilor democraţi i-ar putea face pe aceştia să iniţieze procedura de impeachment împotriva lui Voronin, să cheme lumea în stradă să protesteze împotriva regimului antiuman şi împotriva genocidului, la care clica Voronin îi supune pe cei 80 la sută de români din Republica Moldova. Eu cred că anul 2008 va fi unul instabil, dezechilibrat, el va fi un an de regres pentru societatea noastră.
[ - Care au fost cele mai importante evenimente politice, în opinia Dvs, ce au avut un impact pozitiv pentru Republica Moldova şi care sunt cele care au influenţat negativ dezvoltarea R. Moldova?]
Rămân convinsă că intrarea României în UE a avut un impact absolut benefic pentru cetăţenii din Republica Moldova care au şi cetăţenie română şi au devenit cetăţeni europeni. De fapt, la noi cetăţenii vor şi merg în UE, iar agenţii regimului comunist se uită spre Kremlin şi Tiraspol. Este minunat că Voronin a spus-o pe faţă că nu este Preşedintele românilor din Republica Moldova. Problema era că nimeni dintre români nici nu l-a considerat vreodată ca Preşedinte al său.
Sunt bune rezultatele alegerilor locale, având în vedere şi faptul că multă lume pregătită este plecată în Occident. Asta îi încurajează pe oamenii sătui de regimul comunist să creadă că acesta va putea fi răsturnat în alegerile din 2009. Cred că rezultatele alegerilor locale “ne-au spălat” un pic imaginea în faţa occidentalilor care nu mai înţeleg ce e la noi cu dragostea de trecut şi de fariseii comunişti, colaborând de nevoie cu un Guvern comunist. Este bine că s-au mai clarificat unele lucruri în politica moldovenească, inclusiv misterul dispariţiei lui Vlad Cubreacov. Acum urmează să vedem dacă nu a murit toată justiţia, pentru că acest dosar ba apare, ba dispare, ca şi Cubreacov, de fapt.
În privinţa evenimentelor politice negative, aş nominaliza anularea transmisiunilor în direct ale şedinţelor Parlamentului, politica antiromânească şi antieuropeană a Preşedinţiei şi a MAEIE-ului moldovenesc, legile antiromâneşti, în primul rînd cea care le interzice celor cu cetăţenie dublă să candideze la funcţii publice, adoptarea unei legi a partidelor, aşa cum convine PCRM şi PPCD, nerealizarea Planului Individual de Acţiuni UE-Republica Moldova, fapt pe care îl tot preziceam din 2005, aruncarea la coş, de fapt, a Planului individual de Acţiuni NATO-Republica Moldova. Eu regret, în continuare, că avem zişi deputaţi democraţi care nu vor să semneze iniţiativa de modificare a articolelor 11 şi 13 din Constituţie, în ceea ce priveşte limba română şi neutralitatea militară a Republicii Moldova. Fiind vorba, inclusiv, de deputaţii PPCD, care, în acelaşi timp, umplu Flux-ul cu materiale despre necesitatea de a numi limba de stat drept limbă română, de a adera la NATO şi de a ieşi din CSI, deşi nu au sprijinit iniţiativa deputaţilor Valeriu Cosarciuc şi Vitalia Pavlicenco de ieşire a Republicii Moldova din CSI. Îmi vine greu să înţeleg această duplicitate politică. Dacă azi semnează deputaţii PPCD iniţiativa de modificare a art.13 din Constituţie, am putea să o depunem la Curtea Constituţională, care ar trebui să o examineze peste şase luni, după care să vină în Parlament.
[ - Experţii naţionali şi internaţionali susţin că R. Moldova înregistrează mai multe carenţe la capitolele justiţie şi mass-media. Ce s-a făcut în opinia Dvs. în aceste domenii în 2007 şi ce mai rămâne de făcut?]
Am făcut o serie de declaraţii în Parlament despre injustiţia din Republica Moldova, inclusiv adresate Corporaţiei americane “Provocările Mileinului”. Am apărat o serie de oameni, printre care omul de afaceri Eugenia Duca, hărţuită juridic de întreaga componenţă a Plenului Curţii Supreme, care, prin hotărârile sale, demonstrează instabilitatea raporturilor juridice şi a deciziilor definitive ale instanţelor noastre de judecată. Nu zic, sunt şi judecători cinstiţi, dar numărul de dosare pierdute la CEDO şi refuzul agentului guvernamental de a-i trage la răspundere pe cei care s-au făcut vinovaţi de deciziile pronunţate în dosarele pierdute de Guvernul Republicii Moldova la Strasbourg arată că nu se respectă la noi în mod intenţionat legislaţia cu privire la finanţarea justiţiei, pentru a o avea la cheremul Puterii. Dacă am avea un proces de judecată echitabil, azi ar sta la puşcărie, cred eu, cu totul alţi oameni.
În privinţa mass-media, nici nu am ce să mai spun. Poate aş avea o întrebare – cine ştie care ar fi ratingurile politicienilor dacă ar apare
egal pe ecranele şi în studiourile Televiziunii publice? Nimeni nu poate spune şi tocmai de aceea aşa ceva nu are loc. La noi informarea obiectivă, pluralistă, a oamenilor nu este politică de stat. Deoarece dacă ar avea toţi acces egal la presa publică, comuniştii nu ar mai fi votaţi şi tocmai de aceea ei nu permit să apară oponenţii regimului actual antinaţional. Imaginaţi-vă că, având o televiziune controlată de comunişti, totuşi, 21 de raioane sunt azi conduse de coaliţii democratice. Dar care puteau fi rezultatele alegerilor dacă exista libertate de exprimare şi acces la spaţiul public de informare? De aceea nu pot răspunde la întrebarea ce s-a făcut şi ce mai rămâne de făcut la aceste capitole. Totul ce am spus aici că e negativ şi lipseşte trebuie transformat în spiritul legii şi al libertăţii constituţionale a oamenilor, al statului de drept. Însă aceasta va fi posibil numai după venirea anticomuniştilor la putere în 2009. Deşi, mereu mă frământă şi întrebarea – «dar sunt oare democraţi democraţii noştri?» Nu ne vor dezamăgi ei şi mai abitir decât cei de azi?
[ - Care sunt priorităţile pentru formaţiunea Dvs pentru anul 2008, eventual şi 2009?]
PNL activează de puţin timp şi îşi propune acum două scopuri prioritare. Primul este extinderea şi consolidarea structurilor noastre, pentru a participa la procesul de unificare liberală şi democratică - inevitabil în Republica Moldova – cu partea sa de contribuţie. Membrii PNL au promovat constant, în acest deceniu şi jumătate de după proclamarea Independenţei, principiile democratice, au apărat valorile naţionale, au participat activ la procesele politice, inclusiv de unificare doctrinară şi chiar mai largă, de creare a blocurilor electorale, pentru a ne salva de totalitarism şi a reintra în normalitate, având în faţă exemplul pozitiv al statelor baltice şi al unor ţări ex-comuniste din Europa Centrală şi de Est. Toate eforturile conducerii PNL sunt îndreptate spre a nu-i lăsa - direct sau indirect – pe comunişti la putere după 2009. Deoarece toată lumea aşteaptă să învingă şi la noi democraţia şi să reintrăm pe făgaşul spre UE, început în 1991 şi reluat în 1998, dar întrerupt dramatic în 2001, cu instalarea regimului comunist la Chişinău. Astăzi, social-democraţii sunt mai activi la capitolul unificare. În rândul liberalilor se constată încă tendinţe centripete, crearea de partide noi sau unire cu social-democraţii, pentru un centru politic.
Lucrurile se vor lămuri, probabil, după ce PPCD şi PCRM vor ridica, după model rusesc, pragul electoral procente şi vor anula blocurile electorale. În acest caz, problema formulei electorale va apare pentru mai multe formaţiuni şi nu se exclude să se meargă pe o singură listă, ca partidele cooperante să nu înainteze liste paralele, ori să se procedeze la o fuzionare liberală largă şi cuprinzătoare, la care ne pregătim să participăm. În încheiere, îmi exprim convingerea că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să contribuim şi noi, cât vom reuşi - dar vom încerca să reuşim cât mai mult - la acţiunea de importanţă crucială pentru destinul şi viitorul nostru – răsturnarea comuniştilor în alegeri şi instaurarea unei coaliţii democratice la Putere în 2009.
Anul care vine va fi un an al demnităţii. Comuniştii vor face uz de toate metodele pentru a rămâne la Putere. Ultimele declaraţii ale comunistului Voronin i-a făcut pe unii să creadă că ori are grave probleme de sănătate şi necesită un examen psihiatric, ori ne încurajează să ne răsculăm împotriva dictaturii comuniste. PNL a propus de trei ori demararea procedurii de impeachment şefului comunist al statului şi ne bucurăm că această propunere capătă contur şi prin sprijinul altor partide. Pentru Opoziţie, anul 2008 va fi un test de rezistenţă. Trebuie să fim întotdeauna gata să susţinem acest examen la centru şi în teritoriu.