20% dintre moldoveni nu sunt asiguraţi medical
https://www.ipn.md/ro/20-dintre-moldoveni-nu-sunt-asigurati-medical-7967_1000416.html
A cincea parte dintre cetăţenii Republicii Moldova nu sunt asiguraţi medical, a comunicat directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Mircea Buga, la o şedinţă prilejuită de aniversarea a11-a de la fondarea instituţiei. Printre realizările companiei au fost menţionate dublarea în ultimii ani a numărului medicamentelor compensate, până la 943 de denumiri în anul 2011, precum şi majorarea de 6 ori a sumelor alocate în proiectele investiţionale în sănătate, până la 114 mln lei, transmite Info-Prim Neo.
Mircea Buga susţine că şi beneficiarii sunt mai protejaţi, iar CNAM compensează în medie 70% din costul reţetei, faţă de 60% în 2010. Directorul general al CNAM, a numit printre planurile de viitor ale companiei îmbunătăţirea serviciilor medicale prestate cetăţenilor şi extinderea listei medicamentelor compensate.
La eveniment a participat şi premierul Vlad Filat. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, primul ministru a declarat că orice aniversare este şi un bun prilej de evaluare a activităţii realizate. „Este important să fim pragmatici, să recunoaştem succesele pe care le-am obţinut şi care trebuie fixate în timp, dar şi să avem curajul de a identifica lacunele şi rezervele activităţii, venind imediat cu soluţii viabile şi voinţă necesară pentru a le implementa”, a menţionat şeful executivului.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de nivel naţional. A fost fondată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.