logo

20 de şcoli și-au îmbunătățit indicatorul de responsabilizare socială


https://www.ipn.md/ro/20-de-scoli-si-au-imbunatatit-indicatorul-de-responsabilizare-sociala-7967_1038597.html

Pe parcursul anului 2017, 20 de şcoli și-au îmbunătățit indicatorul de responsabilizare socială pentru reforma educației, în cadrul inițiativei „Școala Mea”, implementată cu suportul Băncii Mondiale. Părinții ai căror copii frecventează cele 20 de şcoli sunt acum mai interesați de performanțele instituției școlare și mai implicați în programele pe care le derulează.

Totalurile celui de-al patrulea an de derulare a inițiativei au fost prezentate într-o conferință de presă de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, care implementează programul. Ana Popa, coordonatorul inițiativei, a spus că în comunitățile celor 20 de scoli au fost distribuite câteva mii de broșuri de informare despre bugetul școlii, pentru a spori interesul cetățenilor faţă de banii publici.

Alte activități au ținut de completarea fișelor de implicare, de către elevi, părinți, profesori și autorități locale, privind satisfacția faţă de procesul educațional, analiza bugetelor școlii și audieri publice a acestor bugete. Ca rezultat, părinții demonstrează un interes mai mare fată de performanța școlilor și calitatea educației.

Alexandru Fala, director de programe la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, a spus că a fost realizat și un studiu despre percepțiile asupra calității serviciilor educaționale în cele 20 de şcoli. Potrivit studiului, 48,47% dintre elevii intervievați sunt pe deplin satisfăcuți de calitatea educației, iar 48,35%  – parțial. 57,44% din părinții chestionați s-au arătat integral satisfăcuți de calitatea educației, iar 40,74% – parțial.

Întrebați dacă cheltuielile corespund necesităților și priorităților școlilor, 46% dintre părinți intervievați au răspuns – da, iar 47% – parțial. Profesorii, la aceeași întrebare, au răspuns 37% – da, 54% – parțial. 

Inițiativa „Școala Mea” are scopul de a îndemna și de a implica cetățenii în crearea unei școli mai eficiente, mai transparente și mai bune. Aceasta a fost lansată în 2014 și se va încheia în 2018. Recent s-a încheiat concursul privind selectarea altor 20 de şcoli care să beneficieze de serviciile inițiativei în anul viitor.