2 sportivi moldoveni au obţinut 6 medalii la Campionatul Internaţional de Wushu
https://www.ipn.md/ro/2-sportivi-moldoveni-au-obtinut-6-medalii-la-campionatul-international-de-wushu-7967_963955.html
2 sportivi moldoveni care au participat la ediţia a VII-a a Campionatului Internaţional de Wushu, desfăşurat la Sankt-Petersburg au obţinut 6 medalii din cele 9 probe la care au participat în cadrul competiţiei.
Sportivii moldoveni sunt Nicolae Mihalache şi Andrei Cimpoacă. Mihalache a participat la probele „pumnul clasic”, stilul Chang Quan (pumnul lung), armele lungi – bastonul (Gun shu), armele scurte – paloşul (Dao shu), „pumnul tradiţional”- Ying Zhao Quan (stilul vulturului), armele tradiţionale - lanţul cu 9 secţiuni (Zhiuzhe Bian), şi lupta în pereche –Duilian - cu Andrei Cimpoacă. Cimpoacă la rîndul său, a arătat măestria în „pumnul clasic” stilul Nan Quan (pumnul de sud), pumnul tradiţional – Jui Quan (stilul beţivului), armele tradiţionale – Jui Gun (bastonul beţivului).
Mihalache a obţinut 2 medalii de aur şi 2 de argint, iar Cimpoacă, una de aur şi alta de bornz.
La Campionat au participat 138 de sportivi din 6 state.