logo

19 persoane doresc să candideze la funcţia de primar al municipiului Chişinău


https://www.ipn.md/ro/19-persoane-doresc-sa-candideze-la-functia-de-primar-al-municipiului-chisinau-7965_964586.html

Încă 3 persoane au depus actele pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, numărul acestora ridicându-se la 19. Joi, 3 mai, în ultima zi în care a fost permisă, conform legislaţiei, depunerea actelor în calitate de concurent electoral pentru alegerile locale generale din 3 iunie, pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău au depus actele Mihai Petrache din partea Uniunii Centriste din Moldova, Valentina Ţapiş, din partea Partidului Legii şi Dreptăţii, şi Mihai Roşcovan în calitate de independent. Aceleaşi formaţiuni au depus şi listele de candidaţi în Consiliul municipal. Totodată, câţiva candidaţi independenţi au depus joi actele pentru a candida la funcţia de consilier. Dintre cele 19 persoane care au depus actele pentru a candida la funcţia de primar al capitalei, 17 sunt înaintate de formaţiuni politice, iar doi sunt candidaţi independenţi. Dintre aceştia, 13 persoane au fost deja înregistrate în calitate de candidat. Pentru funcţia de consilier au depus actele 34 de concurenţi electorali, dintre care 19 formaţiuni politice şi 15 candidaţi independenţi.