Până în iulie anul curent, 164 de contracte de arendare a pădurilor au fost reziliate prin judecată sau de comun acord al părţilor. Este vorba de contracte încheiate între anii 2008-2012 şi se referă la o suprafaţă de peste 8 mii de hectare. În total, în perioada menţionată au fost încheiate 842 de contracte de arendă, pentru o suprafaţă de aproape 15 mii de hectare.
Serviciul de presă al Agenţiei „Moldsilva”, citat de IPN, precizează că rămân valabile 678 de contracte, pentru o suprafaţă de aproape 7 mii de hectare de pădure, ceea ce constituie 2,3% din suprafaţa totală a fondului forestier gestionat.
Pe rol în instanţele de judecată sunt 31 de dosare, cu suma datoriei de 2,63 milioane de lei, şi 56 de titluri de executare transmise la executor, cu suma datoriei de 8,182 milioane de lei.
Agenţia „Moldsilva” este abilitată să desfăşoare activităţi de verificare a sectoarelor arendate, iar în caz de încălcări se întocmesc procese-verbale contravenţionale. De cele mai multe ori se constată distrugerea neautorizată a litierei şi a stratului de sol fertil; tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor până la gradul de încetare a creşterii lor.