logo

16 proiecte vor fi finanţate cu 15 milioane de lei din Fondul Naţional Ecologic


https://www.ipn.md/ro/16-proiecte-vor-fi-finantate-cu-15-milioane-de-lei-7967_1005443.html

Ministerul Mediului a semnat 16 contracte cu primari şi organizaţii neguvernamentale din 16 localităţi privind finanţarea proiectelor de protecţie a mediului. Din Fondul Naţional Ecologic în aceste scopuri vor fi alocaţi 15 milioane de lei, transmite IPN.

Contractele au fost semnate vineri, 24 mai, şi prevăd reamenajarea mai multor izvoare şi fântâni. Printre acesta este şi un complex din 100 de izvoare, inclus în registrul monumentelor protejate de stat, şi o fântână cu cumpănă. De asemenea , proiectele prevăd distrugerea pesticidelor şi reconstrucţia apeductelor. Ministrul în exerciţiu al mediului, Gheorghe Şalaru, a declarat pentru IPN că proiectele au termene diferite de finalizare, unele urmează a fi date în exploatare în circa 2-3 luni, altele în câţiva ani.

Ministerul recepţionează în continuu cereri de finanţare a proiectelor din Fondul Naţional Ecologic. „Nu avem o dată limită, recepţionăm dosare permanent. În toamnă urmează să finanţăm alte proiecte, legate de înverzire, de sădirea copacilor, parcuri, păduri. Am selectat proiectele conform timpului”, a spus ministrul.

Se preconizează ca finanţările din Fondul Naţional Ecologic să ajungă la circa 250 milioane de lei anual. Beneficiarii trebuie să contribuie cu 15% din bugetul proiectelor înaintate spre finanţare.