logo

15 incendii au avut loc de la începutul anului. Un brăbat a murit


https://www.ipn.md/ro/15-incendii-au-avut-loc-de-la-inceputul-anului-un-7967_1031936.html

În primele zile ale anului, pompierii au lichidat 15 incendii, iar SMURD a intervenit în 33 de cazuri pentru acordarea asistenței calificate. Chiar în prima zi a anului, un bărbat a fost găsit de vecini mort în propria locuință. Primele cercetări arată că, cel mai probabil, acesta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă din casă, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, cazul a avut loc în localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.

În total, din 31 decembrie și până pe 2 ianuarie dimineața, angajații Serviciului au fost solicitați în 80 de situații de risc. Pompieri și salvatorii au intervenit la lichidarea focarelor de ardere, da deblocări de uși, dar și pentru acordarea asistenței calificate SMURD.

Salvatorii recomandă cetățenilor să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor. Aceștia atenționează oamenii să respecte regulile de exploatare a sobelor și să stingă focul pe noapte. Persoanele sunt rugate să aerisească încăperile acolo unde sunt surse de încălzire pentru a evita pericolul intoxicării cu produsele arderii.

În caz de situații de risc, urmează să fie apelat serviciul 901.