logo

14 din 41 de instituţii de stat au plasat informaţii noi pe portalul date.gov.md, raport


https://www.ipn.md/ro/14-din-41-de-institutii-de-stat-au-plasat-informatii-noi-pe-portalul-dategovmd-r-7967_1010711.html

Din 41 de instituţii de stat, doar 14 au publicat informaţii noi pe portalul guvernamental date.gov.md în perioada iunie-decembrie 2013 – arată un raport privind cele mai deschise instituţii publice. Cercetarea a fost realizată de către expertul independent Dumitru Lazur şi lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) la o conferinţă de presă la IPN.

Primele 3 instituţii publice cu cele mai multe date deschise publicate în perioada de referinţă sunt: Camera de Licenţiere (16 seturi de date), Serviciul Fiscal de Stat (14) şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (12). Acestea sunt urmate de Ministerul Sănătăţii (11), Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Vamal (câte 9).

Autorul raportului a comunicat că, în total, cele 14 instituţii au publicat 90 de seturi de date noi. 4 autorităţi publice centrale nu au publicat niciun set de date de la lansarea portalului date.gov.md, în aprilie 2011. Este vorba de Agenţia Medicamentului, Centrul de Acreditare în domeniul Evaluării Conformităţii Produselor, Centrul Naţional de Sănătate Publică şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui.

Dumitru Lazur a remarcat că instituţiile care nu au publicat nicio informaţie susţin că datele lor sunt stocate pe profilul Ministerului Sănătăţii, deşi după publicarea primului raport de acest gen autorul le-a recomandat să utilizeze propriile profiluri pentru o sistematizare mai bună a informaţiilor.

Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a comunicat că acest raport va fi expediat la toate instituţiile monitorizate şi speră că, după încheierea proiectului, instituţiile vor continua să publice date fără supravegherea societăţii civile. De asemenea, Nadine Gogu, a remarcat că, după primul raport prezentat, mai multe instituţii au publicat informaţii pe portal, ceea ce înseamnă că presiunile societăţii civile au avut o influenţă pozitivă.

Raportul este parte a proiectul „Guvernare deschisă pentru o societate informată şi activă”, implementat de către Centrul pentru Jurnalism Independent şi Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, în perioada martie 2013 –martie 2014, la iniţiativa şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros Moldova.