13 participanţi electorali îşi pot începe campania
https://www.ipn.md/ro/13-participanti-electorali-isi-pot-incepe-campania-7965_984013.html
Cei 13 participanţi electorali în campania de organizare a referendumului constituţional, înregistraţi la Comisia Electorală Centrală (CEC), au deja dreptul să plaseze publicitate electorală gratuită şi contra plată, să participe la dezbateri publice şi să facă agitaţie electorală, transmite Info-Prim Neo.
Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a precizat că deşi procedura de înregistrare a formaţiunilor politice va dura până pe 4 august, cei care deja au fost înscrişi sunt în plină campanie.
Pe lângă drepturi, participanţii mai au şi obligaţii, cum ar fi, spre exemplu, prezentarea săptămânală a rapoartelor financiare la CEC. O restricţie este că partidele vor putea cheltui pentru referendum nu mai mult de 7,5 milioane de lei fiecare.
Participanţii electorali pot, de asemenea, depune contestaţii la CEC, în cazul în care depistează că un alt participant comite încălcări.
Deocamdată niciun radiodifuzor nu şi-a anunţat la CEC dorinţa de a organiza dezbateri electorale, deşi, spune Iurie Ciocan, ele pot începe în orice zi de campanie. „Radiodifuzorii decid de sine stătător când încep dezbaterile. Este decizia lor, nu a CEC”, a spus secretarul autorităţii electorale centrale.
Referendumul constituţional republican va avea loc la 5 septembrie şi va avea o singură întrebare: ,,Sunteţi de acord cu schimbarea Constituţiei astfel ca preşedintele Republicii Moldova să fie ales direct de către popor?”.