logo

117 grădinițe și 9 școli din Chișinău au căldură


https://www.ipn.md/ro/117-gradinite-si-9-scoli-din-chisinau-au-caldura-7967_1108299.html

Două blocuri locative din municipiul Chișinău au fost conectate la agentul termic. La fel, au căldură în calorifere 117 grădinițe, 9 școli și 11 instituții medicale. Datele au fost prezentate de șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Ion Burdiumov, la ședința serviciilor municipale,  transmite IPN.

Conectarea blocurilor locative și a instituțiilor la agentul termic se efectuează la cerere.

„Pe perioada de vară, au fost executate lucrări de profilaxie a sistemelor inginerești în toate blocurile locative. De asemenea, au fost efectuate lucrări de spălare hidropneumatică și s-a făcut controlul hidraulic, la momentul dat fiind semnate 100% din pașapoartele tehnice. În cazul blocurilor locative gestionate de asociații ale proprietarilor de locuințe, circa 71% dintre acestea sunt pregătite pentru sezonul de încălzire”, a precizat șeful DGLCA.

Sezonul de încălzire 2024-2025 pentru consumatorii municipiului Chișinău a început pe 17 octombrie, conform unei dispoziții semnate de viceprimarul capitalei, Irina Gutnic.