11 preşedinţi de BAC au fost penalizaţi
https://www.ipn.md/ro/11-presedinti-de-bac-au-fost-penalizati-7967_991429.html
Preşedinţii a 11 centre de bacalaureat din ţară au fot penalizaţi de către Ministerul Educaţiei pentru că au permis elevilor să intervină cu completări în teste atunci când li s-a oferit posibilitatea să-şi vadă lucrările, deja verificate, pentru a decide dacă vor depune sau nu contestaţie, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a declarat, după şedinţa Comisiei Naţionale de Examinare, la care au participat şi preşedinţii centrelor de BAC, că toate cele 11 cazuri de penalizare orbitează în jurul uni singur fenomen: unui anumit grup i s-a permis să intervină cu completări pentru a obţine o notă mai mare.
,,Fiecare director a semnat un angajament de a nu desecretiza lucrările şi de a respecta normele procedurale”, a subliniat ministrul. Preşedinţii care au admis încălcări au fost invitaţi la minister pentru a oferi explicaţii despre cele întâmplate.
Mihail Şleahtiţchi a declarat că au fost aplicate trei tipuri de penalizări. Primul presupune lipsirea persoanei de dreptul de a ocupa funcţii de conducere în centrele de BAC pentru o perioadă de 5 ani şi, totodată, aplicare unei mustrări aspre. Al doilea tip constă în lipsirea de acelaşi drept, doar că pe termen de 3 ani, iar al treilea presupune doar o avertizare.
Preşedinţii de BAC sunt de părere că şi elevii trebuie să poate răspundere pentru aceste încălcări, întrucât majoritatea dintre ei au deja majoratul.
Candidaţii la bacalaureat au depus 21 de mii de contestaţii după sesiunea de examene 2011, ceea ce constituie 16 la sută din numărul total al lucrărilor scrise.