logo

105 radiodifuzori îşi propun să reflecte campania electorală


https://www.ipn.md/ro/105-radiodifuzori-isi-propun-sa-reflecte-campania-electorala-7967_1029828.html

90 de radiodifuzori din Republica Moldova au fost aprobaţi de Consiliul Coordonator al Audiovizualului pentru reflectarea campaniei electorale. Alte 15 cereri sunt în proces de examinare. Dacă vor fi aprobate, scrutinul electoral va fi reflectat de 105 radiodifuzori, dintre care 60 de posturi TV şi 45 de posturi radio, transmite IPN.

În cadrul unui seminar de informare a radiodifuzorilor, preşedintele CCA, Dinu Ciocan, a afirmat că experienţa în ceea ce priveşte reflectarea scrutinului de către radiodifuzori arată că deseori se înregistrează abateri de la normele stabilite. „Din păcate, sunt puţini cei care reflectă obiectiv, echidistant şi imparţial campania electorală. De aceea, trebuie să depunem eforturi maxime ca cel puţin în acest an, în această campanie electorală extrem de importantă pentru noi, pentru cetăţenii Republicii Moldova, să ţinem cont de interesul prioritar al cetăţeanului, alegătorului şi mai puţin de alte interese”, a afirmat preşedintele CCA.

Şefa Direcţiei comunicare a Comisie Electorale Centrale, Rodica Sîrbu, a remarcat că  radiodifuzorii nu au repere clare de diferenţiere a noţiunilor de perioadă şi campanie electorală şi de aici întâmpină dificultăţi în reflectarea activităţile potenţialilor candidaţi la alegeri. În acest context, ea a amintit că propaganda politică nu este interzisă în perioada electorală, în timp ce propaganda electorală poate începe abia pe 30 septembrie.