logo

10 filme europene, proiectate în aer liber


https://www.ipn.md/ro/10-filme-europene-proiectate-in-aer-liber-7967_1020308.html

10 filme europene vor fi proiectate, în perioada 22-24 mai, în scuarul Muzeului Naţional de Istorie al Moldovei din capitală. Proiecţiile de film european vor fi însoţite de spoturi video despre asistenţa Uniunii Europene. Ceremonia oficială de lansare a proiectului a avut loc vineri, 22 mai, fiind urmată de proiecţia filmului „Aferim!”, peliculă românească care a câştigat trofeul Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film la Berlin, ediţia 2015 pentru cea mai bună regie, transmite IPN.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a declarat că prin proiectarea celor 10 filme realizate de echipe din state membre ale UE se încearcă  consolidarea înţelegerii, şi de data aceasta acest lucru este făcut prin artă, prin cinematografie. Iar spoturile video care vor fi difuzate între filme vor ilustra sprijinul acordat de către UE pentru Republica Moldova, şi în ce domenii este direcţionată asistenţa.

În program este şi documentarul „Cum a jucat Revoluţia”, producţie lituaniană, filmul austriac „Bătrânul de 100 de ani care a sărit peste geam şi a dispărut” –  o ecranizare după un best-seller internaţional semnat de Jonas Jonasson şi pelicula „Stau într-un copac şi mă simt bine”, Slovacia – despre doi prieteni ale căror destine sunt legate prin descoperirea aurului ascuns, la scurt timp după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Filmele vor fi proiecte cu subtitrare în limba română, sâmbătă – de la ora 10.00 şi duminică – de la 10.30. Intrarea este gratuită. Proiecţiile de film european fac parte dintr-un şir de evenimente dedicate Zilelor Europei, sărbătorite începând cu data de 10 mai.