Premierul solicită un concept inovativ de organizare a odihnei de vară a copiilor

Premierul Pavel Filip a solicitat Ministerului Educaţiei să prezinte, până la finele săptămânii curente, un raport cu privire la lucrările de pregătire şi dotare cu utilaj ale taberelor de odihnă pentru copii. Totodată, premierul a cerut elaborarea unui concept inovativ de organizare a odihnei de vară a copiilor. Solicitările au fost formulate la şedinţa de marţi, 31 mai, a cabinetului de miniştri, transmite IPN.

Pavel Filip a solicitat să fie revăzut Regulamentul privind odina de vară a copiilor, precum şi alte acte normative, prin care sunt acordate facilităţi la procurarea biletelor în taberele de odihnă. Aceste materiale urmează să fie făcute publice, ca părinţii şi alte persoane interesate să cunoască exact ce categorii de copii sunt beneficiari de facilităţile respective.

Premierul şi-a exprimat convingerea că educaţia este un element foarte important în procesul de modernizare a Republicii Moldova. „Alături de supremaţia legii şi infrastructura care trebuie să fie dezvoltată, educaţia este al treilea ingredient, fără de care nu poate avea loc dezvoltarea unui stat, mai ales când vorbim despre Republica Moldova şi ne orientăm pe parcursul nostru european”, a declarat Pavel Filip.

La fel, prim-ministrul a adresat un mesaj de felicitare elevilor şi profesorilor, cu prilejul încheierii anului de studii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.