Poliţia municipală nu va mai putea amenda comercianţii stradali. Oamenii legii vor întocmi procese-verbale de constatare, iar amenda va fi stabilită de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorului, transmite IPN.
Şeful adjunct al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, Silviu Muşuc, a declarat, luni, în şedinţa operativă de la Primărie, că modificările fac parte din acţiunile de reformare a Ministerului Afacerilor Interne. Competenţele de amendare şi retragere a mărfii au trecut la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului.
Primarul Dorin Chirtoacă s-a arătat nemulţumit de schimbările operate şi a spus că acestea vor încuraja şi mai mult comerţul stradal, iar poliţia municipală va avea doar rolul de „turnător” la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului. „Această marfă este de contrabandă, iar poliţia trebuie să fie organul implicat direct în combaterea acestei acţiuni. Aşa toţi vânzătorii vor lăsa magazinele şi vor vinde în stradă, unde nu vor fi obligaţi să plătească taxe pentru comerţ”, a menţionat Dorin Chirtoacă. Edilul a apus că va solicita modificări în Legea cu privire la comerţul stradal.