Peste 900 de consumatori din Chişinău au datorii la agentul termic care depăşesc şi 20 de mii de lei pentru o locuinţă. Pentru a recupera datoriile, inspectorii SA „Termocom” au efectuat vizite consumatorilor cu datorii, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, în timpul inspecţiei proprietarii a 180 de apartamente au optat pentru stabilirea graficelor de eşalonare a datoriilor acumulate. 212 proprietari de apartamente nu au acceptat întocmirea graficelor, iar 77 de datornici au refuzat să comunice cu inspectorii şi vor fi acţionaţi în instanţele de judecată. Totodată, 399 proprietari de apartamente, care nu au fost găsiţi la domiciliu, vor fi vizitaţi repetat. Dintre cele peste 900 de apartamente vizitate, 32 se află în litigiu, iar într-un caz datoria de 73,7 mii de lei a fost achitată integral imediat după vizita inspectorului.
Furnizorul de căldură anunţă, totodată, că a demarat procesul de pregătire a sistemelor inginereşti şi a reţelelor termice către următorul sezon de încălzire 2013 – 2014. Până în prezent au fost supuse încercărilor la presiune 43% din reţelele termice intercartiere, iar după nodul elevator au fost testate deja 7% din reţelele termice. Lucrări de reparaţie curentă a utilajului şi mecanismelor se desfăşoară pe toate sectoarele la Centrala Termică Sud, Centrala Termică Vest şi la cele suburbane.
La CT Stăuceni şi CT Ciorescu au fost executate lucrări de diagnostică a cazanelor. Lucrări de pregătire către următorul sezon au demarat şi la nivelul nodurilor elevatoare şi de conducere, iar procesul de reparaţie curentă se desfăşoară deja la punctele termice centrale, la punctele termice individuale, la camerele termice intercartier, la utilajul electrotehnic.
Administraţia SA „Termocom” dă asigurări că depune efort maxim pentru a pregăti utilajul termic ca să asigure fiabilitatea şi confortul termic în următorul sezon de încălzire 2013 – 2014.