Peste 40,5 miliarde de lei au fost încasate de SFS în cele 12 luni ale anului

Încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit, în 12 luni ale anului curent, 40,5 miliarde lei, ceea ce indică o creștere 3,5 % în raport cu perioada similară a anului precedent. La bugetul de stat, pe parcursul anului 2020 s-au încasat 17,1 miliarde lei, ceea ce constituie o diminuare de 1,1 % comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, transmite IPN.

Potrivit SFS, la bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 4,1 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 8,8 % mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent. La bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 14,5 miliarde lei, ceea ce constituie o creștere de 7,9 % comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Şi la fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 4,9 miliarde lei, ceea ce constituie cu 3,7 % mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2019.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.