Prim-ministrul Pavel Filip a propus includerea în cadrul de cooperare moldo-american a noi domenii de interes, precum ar fi securizarea spaţiului informaţional şi combaterea provocărilor la adresa spaţiului mediatic autohton. Propunerea a fost făcută la o întrevedere cu sub-secretarul pentru diplomaţie publică şi afaceri publice al Departamentului de Stat al SUA, Richard Stengel, şi a fost salutată de oficialul american, informează un comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN.
Întrevederea a avut loc în marja participării premierului moldovean la Segmentul Înalt al Adunării Generale ONU, la New York. Pavel Filip a informat partenerii americani cu privire la acţiunile întreprinse de către Guvern în vederea promovării libertăţii mass-media şi a pluralismului de opinii în Republica Moldova.
La rândul său, Richard Stengel a salutat progresele înregistrate de actualul Guvern în implementarea angajamentelor asumate şi a reiterat susţinerea plenară a Statelor Unite ale Americii pentru realizarea programului de reforme, inclusiv în domeniul mass-media.