Până la 5 ani de puşcărie riscă un tânăr pentru o “glumă”

Până la 5 ani de puşcărie riscă un tânăr pentru o “glumă”. El a anunţat că una din aeronavele aflate în aer este minată,- transmite Info-Prim Neo. Conform Centrului de presă al MAI, Veaceslav Negrescu, de 21 de ani, din s. Singureni, Râşcani, a sunat de pe celular la Aeroportul Internaţional Chişinău, anunţând că o aeronavă care se află în aer este minată. La acea oră, 21.20, în aer se aflau patru avioane - două care au plecat spre Instanbul şi Moscova şi două care se întorceau din Budapesta şi Moscova. Pentru a efectua un control minuţios de specialitate avioanele care urmau să aterizeze la Aeroporul din Chişinău au fost nevoite să se reţină cu mai bine de 20 de minute. Prejudiciul material cauzat în acest caz constituie cifra de 10 mii de lei. Ofiţerii Comisariatului de poliţie în transport aerian din cadrul Direcţiei poliţiei transporturi a MAI, au anunţat alarmă şi au pus în aplicare planul specializat “Mina”. În colaborare cu Securitatea Aeronautică ei au reuşit să stabilească că, de fapt, alarma a fost falsă. În doar trei ore a fost reţinut autorul acestei “glume”. Acesta a fost surprins la domiciliul său unde au mai fost depistate şi nişte muniţii. Audiat de forţele de ordine tânărul a recunoscut că din motive neîntemeiate a efectuat mai multe apeluri de pe telefonul său mobil, printre care şi la Aeroport. El a spus că nu bănuia că o glumă de asemena gen poate avea urmări atât de serioase. Actualmente Veaceslav Negrescu este cercetat în cadrul unei cauze penale iniţiate în baza indicilor prevăzuţi de art. 287 al. 1 Cod Penal al RM, iar originea muniţiilor urmează a fi stabilită. Pedeapsa pentru “Huliganism” prevede privaţiune de libertate pe un termen de pînă la cinci ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.