Banii pe care urmează statul să-i întoarcă Băncii Naţionale după „furtul miliardului” nu vor fi puşi în totalitate pe umerii cetăţenilor. Mai mult chiar, oamenii nu vor simţi această povară. Astfel de asigurări dau preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi premierul Pavel Filip, transmite IPN.
Pavel Filip a menţionat, într-o conferinţă de presă, că Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru transformarea în datorie de stat a creditului de urgenţă oferit de BNM băncilor devalizate deoarece aceasta a fost soluţia identificată şi discutată cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu FMI. Guvernul e gata să accepte o altă propunere, dacă se va adeveri mai bună. „Am solicitat ca cei care manipulează să nu o mai facă, deoarece nu toată datoria va fi pusă pe umerii cetăţenilor. Noi ne orientăm spre rambursarea acestor bani, aşteptăm şi strategia pe care o va oferi compania Kroll de recuperare a activelor”, a declarat şeful Cabinetului de miniştri.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, a spus că cerinţa FMI este să fie găsite soluţii în privinţa recuperării acestei sume, iar cum o va face Republica Moldova este, de fapt, o chestiune internă.
„Lipsa comunicării a dat naştere speculaţiilor şi minciunilor. Nu vorbim de punerea unei datorii pe seama cetăţenilor. Atunci când vorbim despre recuperarea în primul rând a prejudiciului, avem estimat că până la 5 miliarde de lei se vor recupera din dosarele penale. Tot ce va plăti statul Băncii Naţionale aceasta va plăti statului prin dividende, deoarece unicul acţionar este statul. Nu vorbim de povară pe umărul cetăţenilor, ei nici nu vor simţi ce înseamnă această sumă”, a precizat şeful legislativului.
Andrian Candu a adăugat că atunci când s-a acordat împrumutul de 14 miliarde de lei celor trei bănci prin intermediul cărora s-a produs „furtul miliardului” s-a urmărit nu doar întoarcerea depozitelor tuturor deponenţilor, dar şi achitarea dobânzilor, iar oamenii nu au pierdut efectiv niciun ban.