O rută de microbuz din capitală a intrat în grevă

Toate microbuzele de pe ruta nr. 191 din capitală şi-au sistat activitatea în semn de protest faţă de o decizie a municipalităţii de a prelungi itinerarul rutei nr. 178. Reprezentanţii Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii din cadrul Primăriei municipiului Chişinău susţin că administratorul a sistat activitatea ilegal şi riscă o amendă.

Solicitat de IPN, şeful adjunct al Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii, Vitalie Butucel, a declarat că administratorul a acţionat în afara prevederilor legale, iar pentru aceasta va primi o reclamaţie cu privire la încălcările admise. Totodată, administratorul riscă să rămână fără dreptul de a mai administra ruta de microbuz nr. 191, aceasta ar putea fi transmisă în gestiunea unui alt agent economic. Funcţionarul a dat asigurări că angajaţii firmei care administrează ruta nr. 191 nu vor avea de suferit. Vitalie Butucel a spus că administratorul rutei de microbuz nr. 191, este nemulţumit de faptul că ruta pe care o administrează se intersectează cu itinerarul rutei nr. 178. Acesta a menţionat că nemulţumirea administratorului este nefondată, dat fiind faptul că aproximativ 60% din itinerarul rutelor municipale de microbuz se suprapun.

Până la ora difuzării ştirii, administratorul rutei de microbuz nr. 191, Ion Mămăligă, care este şi preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi, nu a răspuns la telefon. Reprezentanţii autorităţilor municipale spun că nici lor nu le-a reuşit să discute telefonic cu administratorul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.