Statul trebuie nu doar să vorbească despre anumite schimbări care pot fi făcute, dar să le realizeze. Statul va lucra cu producătorii mici așa ca să fie creat un nou contract social, va fi construit un stat care ajută. Atunci, ei vor fi mai predispuși să plătească impozite în haznaua statului. Se va începe de la elaborarea unui regim separat, mult mai simplificat, mult mai debirocratizat pentru întreprinderile mici și mijlocii. Declarații în acest sens au fost făcute de premierul desemnat Natalia Gavrilița, într-un interviu pentru Europa Liberă, transmite IPN.
Natalia Gavrilița spune că va schimba radical comportamentul statului față de antreprenorii mici și va face ca statul să-i ajute, nu să le încurce în dezvoltarea afacerii. Apoi, trebuie atrași investitori noi în domenii care presupun o valoare adăugată mai înaltă. Totodată, potrivit ei, salariile mari înseamnă trecerea de la un model de dezvoltare unde este folosită munca necalificată, la domenii care necesită o productivitate mai înaltă. Asta înseamnă investirea în educația vocațională și tehnică.
Creșterea prețurilor la produse este argumentată de prețurile pentru materii prime la nivel mondial. Dar, susține premierul desemnat, se așteaptă o reechilibrare pe piața internațională, care trece prin anumite turbulențe post-pandemice, dar în același timp trebuie ca instituțiile anti-monopol, cele care se ocupe de mediul concurențial, să lucreze bine, ca să nu existe înțelegeri de cartel, monopoluri și să existe o formare corectă a prețurilor. În același timp, va trebui să se țină pasul cu creșterea veniturilor cetățenilor, ca ei să nu fie afectați de aceste creșteri de prețuri.
Pentru a fi demontate monopolurile trebuie de analizat, dacă există o poziție dominantă pe piață a unor supermarketuri, de exemplu, sau cum as-ar putea în condițiile Acordului de Asociere, să fie asigurat accesul producătorilor locali la magazine.
Premierul consideră că trebuie de scăpat, în primul rând, de evaziunea fiscală mare, crimele mari, să fie creată o relație deschisă cu statul, așa ca să nu se facă evaziuni. „Cu un nou contract social, despre care vorbesc, cu încredere între instituțiile statului și antreprenori, eu sunt sigură că noi putem face progrese mari în această direcție”, consideră Natalia Gavrilița.
Totodată, întreprinderile de stat trebuie curățate de corupți, iar cu o guvernare corporativă sănătoasă, aceste întreprinderi pot aduce beneficiu. Acestea pot fi privatizate, dar doar după ce sunt aduse la o stare care permite înstrăinarea normală a acestor bunuri, la preț bun. Potrivit candidatului desemnat, Guvernul Gavrilița, dacă va fi învestit, va continua descentralizarea administrației publice locale și autonomia financiară a acesteia.
În altă ordine de idei, prim-ministrul desemnat a declarat că problema diversificării resurselor energetice ține de securitatea energetică a țării. Întrebată dacă va curge degrabă gaz prin țevile gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, ea a spus că trebuie obținute asigurări că există această posibilitate și există căi alternative de acces. „Se va vedea care va fi prețul trebuie discutate și alte subiecte”. Cât privește dosarul transnistrean, se va pune accent pe oprirea schemelor, contrabandei.
Premierul desemnat consideră că există subiecte foarte importante pe agenda discuțiilor bilaterale cu Federația Rusă: contractul cu privire la gaze, dar și situația cetățenilor care lucrează în Federația Rusă, piață de desfacere. Dacă va fi învestită de Parlament, Guvernul va face totul ce îi stă în puteri pentru a îmbunătăți viața cetățenilor.
Natalia Gavrilița a spus că există deja persoane din diasporă care aplică la diferite funcții și crede că vor exista la pozițiile de secretari de stat mai multe persoane din diasporă. Vor fi elaborate și implementate și politici pentru cetățenii din diasporă.