Ministrul justiţiei a fost audiat în legătură cu atacurile raider

Ministerul Justiţiei impune doar sancţiuni pentru judecătorii şi executorii judecătoreşti implicaţi în atacurile de tip raider asupra băncilor, dar nu vine cu mecanisme şi recomandări pentru ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc. La această concluzie a ajuns Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului, care l-a audiat miercuri, 21 septembrie, pe ministrul justiţiei, Oleg Efrim. Pe de altă parte, ministrul spune că structura pe care o conduce a acţionat prin tragerea la răspundere a „creierului” care stă în spatele atacului raider, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele comisiei, Victor Popa, a menţionat că legislaţia trebuie înăsprită pentru a nu mai admite pe viitor atacuri de tip raider, dar nici abuzuri din partea unor judecător. „Trebuie să facem ordine în legislaţie, fără grabă, pentru că trebuie de examinat în comisie şi de venit în Parlament cu propunerea respectivă. Am cerut de la Ministerul Justiţiei să vină cu propuneri legislative în Parlament”, a declarat Victor Popa. Unul din membrii comisiei, deputatul Adrian Candu, a spus că Ministerul Justiţiei nu a elaborat mecanisme de contracarare a atacurilor de tip raider. „Este adevărat că trebuie să existe sancţiuni şi sancţionaţi, dar nu ar trebui să ne limităm doar la sancţiuni, ci să abordăm subiectul mult mai fundamental şi mult mai larg”, a spus deputatul. Potrivit lui Adrian Candu, reforma de anul trecut cu privire la executorii judecătoreşti a fost superficială şi acum trebuie să se revină la ea. „Sper că vom lucra asupra reformei executorilor judecătoreşti în contextul reformei justiţiei în general, ceea ce urmează să facă Parlamentul în toamna acestui an”, a menţionat deputatul. Un alt membru al Comisiei, deputatul Sergiu Sârbu, a declarat că guvernarea a greşit când a demarat reforma sistemului de executare judecătorească. „Această greşeală ne costă foarte mult. În sistemul judecătoresc avem astăzi un haos total” , a spus deputatul. Ca şi alţi colegi din Fracţiunea PCRM, Sergiu Sârbu, este de părere că aceste atacuri raider sunt nişte reglări de conturi între liderii AIE, iar în spate stau interese care se bat cap în cap. Pe de altă parte, ministrul Oleg Efrim, a declarat că unii membri ai Comisiei nu înţeleg care sunt atribuţiile Ministerului Justiţiei. „Trebuie să se găsească un vinovat până la urmă şi de ce să nu testăm varianta dacă nu Ministerul Justiţiei este vinovat de atacurile raider? Îmi pare rău că unii membrii ai comisiei nu prea înţeleg care sunt atribuţiile funcţionale ale Ministerului Justiţiei. Dar eu cred că orice audiere pe această problemă, dacă va fi finalizată, cu orice concluzii pentru eradicarea acestui fenomen va fi ceva pozitiv”, a spus ministrul justiţiei. Oleg Efrim a mai spus că ministerul va veni cu un pachet de modificări în Legea cu privire la executorii judecătoreşti pentru înlăturarea deficienţilor depistate. În comisiile parlamentare au loc audieri după tentativele de preluare ilicită de acţiuni din patru bănci comerciale şi compania de asigurări ASITO

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.