Municipalitatea Chişinău a elaborat un proiect de regulament privind construcţia mansardelor la blocurile de locuit din capitală. Regulamentul va fi introdus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului municipal Chişinău, transmite IPN.
Consilierul Oleg Cernei a menţionat, în cadrul unei şedinţe la Primărie, că subiectul construcţiei mansardelor este sensibili, iar în ultima vreme chiar fierbinte. „Avem o serie de probleme legate de lipsa unei reglementări juridice în domeniul construcţiei mansardelor, ceea ce provoacă conflicte permanente între locatari şi investitori. Nu există o regulă clară privind acordul locatarilor pentru începerea lucrărilor de construcţie a mansardelor şi nici parametri clari de încadrare în aspectul arhitectural”, a menţionat consilierul.
Potrivit alesului local, regulamentul vine să explice cum trebuie să fie iniţiată procedura de construcţie a mansardelor, cum trebuie să fie desfăşurat un concurs. „Primul lucru pe care ni-l propunem prin acest regulament este ca proiectarea şi construirea mansardelor să fie avizată de gestionarul blocului de locuit, precum şi de alţi locatari. Antreprenorul trebuie să deţină actele autentificate notarial prin care toţi posesorii de locuinţe de la ultimul etaj îşi exprimă acordul de construcţie”, a mai spus Oleg Cernei.
Potrivit regulamentului elaborat, firma de construcţie va trebui să semneze un contract cu 2 condiţii: fie transmite locatarilor cotă-parte de 10% din suprafaţa construită; fie, dacă locatarii nu sunt de acord cu această prevedere, pot cere în loc efectuarea unor lucrări de reparaţie a reţelelor inginereşti, schimbarea geamurilor, reparaţia faţadei, a spaţiului aferent. „Se interzice construcţia consolelor, iar proiectarea trebuie să fie făcută conform stilului arhitectural al blocului locativ”, a mai spus Oleg Cernei.
Consilierul a mai spus că va fi elaborat şi un caiet tehnic de construcţie a mansardelor, pentru că actualmente mulţi locatari se plâng că, la un an de exploatare pereţii se acoperă cu mucegai din cauza izolării proaste, iar acoperişul poate să ruginească chiar şi peste doi ani.