Mai bine de o treime dintre judecători au fost schimbaţi din 2009 până în prezent

Din 2009 până în prezent, din cei 430 de judecători din sistem, au fost schimbaţi din diferite motive mai bine de o treime, notează preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, acesta a declarat că cei care nu mai sunt astăzi în sistem fie au plecat singuri, fiind impuşi de situaţie, fie au fost pedepsiţi disciplinar sau au fost traşi la răspundere penală, transmite IPN.

„Să spun că, odată cu venirea altor judecători în instanţele de judecată, din 2009 până acum, s-a schimbat radical situaţia, nu este adevărat. Dar, sincer, îmi doresc să avem într-adevăr o justiţie corectă, ca să fim respectaţi şi eu tot să fiu respectat, să nu-mi fie ruşine de faptul că deţin această funcţie”, a declarat Mihai Poalelungi.

Preşedintele CSJ a menţionat că este important ca în stat să existe justiţie corectă şi legală. „Aceasta trebuie să fie important pentru toată societatea şi, în primul rând, pentru judecători. Ceea ce ţine de cetăţeni, după câte înţelegeţi, fiecare care vine în instanţa de judecată vrea să aibă câştig de cauză. Se judecă doi într-un proces, ca regulă ambii sunt convinşi că ei au dreptate. Unul evident pleacă nemulţumit.  Desigur că eu aş vrea să fim într-o situaţie clasică, când ambii să plece mulţumiţi din instanţa de judecată”, a notat preşedintele CSJ.

Magistratul a mai spus că îşi doreşte reforme. „Vreau să fac în scurt timp unele propuneri de modificare a legislaţiei. Aceste propuneri vor impulsiona reforma pe care noi ne dorim să o petrecem. Şi voi încerca mai departe să conving Guvernul, Parlamentul ulterior ca aceste modificări să fie adoptate”, a spus preşedintele CSJ.

Mihai Poalelungi a menţionat că acum trebuie pus punctul pe responsabilizarea judecătorilor şi pe calitatea actului de justiţie. Or, responsabilizând judecătorii, vom avea calitate, iar dacă vom avea calitate, aceasta îi va responsabiliza pe judecători. Este vorba de întregul sistem judiciar, ca societatea să fie mulţumită. Or, dacă societatea nu este mulţumită, aceşti judecători trebuie schimbaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.