Cafenele, cluburile de noapte, centrele comerciale, dar şi alte localuri aglomerate din municipiul Chişinău vor fi inspectate de către reprezentanţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. O decizie în acest sens a fost luată de către autorităţile locale ca urmare a incendiului izbucnit, vineri, într-un club de noapte din Bucureşti, în care şi-au pierdut viaţa 30 de oameni, iar alţi 137 au fost răniţi, transmite IPN.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat luni, la şedinţa operativă de la Primărie, să fie verificate reţelele electrice, sistemele de încălzire, dar şi ieşirile de evacuare. De asemenea, edilul a propus ca să fie organizate şi simulări pentru asemenea situaţii, pentru a pregăti populaţia, ca să se evite panica.
Şeful adjunct al Direcţiei Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău, Liviu Merzâncu, a declarat că astfel de verificări sunt efectuate anual, dar în mod special în cazul în care apar situaţii excepţionale. Adjunctul direcţiei a menţionat că după finalizarea controalelor, va fi făcută publică informaţia cu privire la rezultate şi la localurile în care au fost depistate nereguli.