În capitală ar putea fi creat un centru de plasament republican pentru copii străzii

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului propune crearea, în Chişinău, a unui centru republican de plasament temporar specializat, pentru minorii depistaţi fără supraveghere pe străzile oraşului şi care abandonează frecvent domiciliul. Potrivit datelor Direcţiei, circa 75% din copiii care practică vagabondajul şi cerşitul pe teritoriul capitalei, sunt originari din alte raioane şi în aceste condiţii autorităţile municipale nu pot interveni în soluţionarea cazurilor, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţie, copiii originari din alte raioane ale ţării sunt în evidenţa autorităţilor tutelare locale. După depistarea acestor copii în pe străzile capitalei, specialiştii Direcţiei, sesizează autoritatea tutelară din localitatea de unde provine copilul şi îi transportă, împreună cu colaboratorii de poliţie din capitală în localităţile de baştină.

Potrivit specialiştilor din cadrul Direcţiei, lipsa unor servicii specializate, atât la nivel de municipiu, cât şi la nivel de republică, împiedică soluţionarea problemei copiilor ce practică un mod de viaţă stradal. În consecinţă, acţiunile întreprinse de autorităţile tutelare şi organele de drept nu se soldează cu rezultate şi nu produc schimbări esenţiale în comportamentul acestor copii. Aceştia se reîntorc la scurt timp în capitală, continuând modul de viaţă antisocial.

Propunerea Direcţiei vine în contextul mai multor sesizări parvenite în adresa autorităţii tutelare teritoriale Chişinău din partea cetăţenilor, partenerilor neguvernamentali, avocatului poporului etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.