Liderul PSRM Igor Dodon spune că depășirea crizei politice în care se află Republica Moldova este posibilă doar prin dialog între PAS și PSRM. Cele două formațiuni ar urma să convină fie asupra învestirii unui Guvern temporar, fie asupra votării unor legi vitale pentru țara. Igor Dodon spune că în condițiile crizei sanitare de proporții în care se află Republica Moldova, discuțiile despre organizarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare anticipate sunt cinice, notează IPN.
Igor Dodon nu explude posibilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipare în acest an, totuși, președintele PSRM spune că prioritară este acum soluționarea crizei pandemice.
„Alegerile anticipate pot avea loc, dar după ce stabilizăm situația COVID. În situația în care avem aproate 2000 de infectări pe zi, dintre care 80% sunt cazuri grave, să vorbim despre alegeri anticipare organizate rapid, este foarte cinic”, a spus Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Igor Dodon spune că depășirea crizei politice poate avea loc doar prin discuții între PAS și PSRM, pe care le califică drept principalele formațiuni politice din țară.
„Trebuie să existe dialog între forțele politice de bază și să se găsească soluții. Sau numești un guvern, temporar, dar cu toate atribuțiile depline, sau forțele politice de bază, mă refer la PAS și PSRM, împreună cu alte forțe modifică bugetul, susțin proiecte de lege pentru procurarea vaccinului și apoi mergem la anticipate”, a spus Igor Dodon.
Igor Dodon spune că scenariul președintelui Sandu de a se adresa Curții Constituționale după data de 23 martie, pentru a cere dizolvarea Parlamentului, nu este unul constituțional.
„Este o pistă greșită. Curtea Constituțională deja a răspuns la această întrebare de câteva ori. Dacă, totuși, Curtea va lua o decizie neconstituțională de dizolvare a Parlamentului, vom avea situația din iunie 2019 când Parlamentul nu a recunoscut decizia Curții și Comisia de la Veneția ne-a dat dreptate”, a mai spus Igor Dodon.
El s-a arătat sceptic că președintele Sandu l-ar desemna vreodată pe Andrei Năstase în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Totuși, dacă acest lucru se va întâmpla, Igor Dodon spune că PSRM va examina programul de guvernare și echipa guvernamentală și va decide dacă votează sau nu Executivul condus de Năstase.