Gala „Savantul Anului” şi-a desemnat premianţii
Cea de-a şaptea ediţie a Galei „Savantul Anului” a Academiei de ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi-a desemnat aseară, 27 decembrie, premianţii. Academicianul Andrei Eşanu, doctor habilitat în istorie şi academicianul Mihai Cimpoi, doctor habilitat în filologie, au fost desemnaţi drept cei mai remarcabili savanţi ai anului 2010. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Republicii Moldova Edelweiss, notează Info-Prim Neo cu referire la Departamentul relaţii publice al Fundaţiei.
Titlul „Tânărul savant al anului” i-a revenit doctorului în geografie Dorin Lozovanu, pentru cercetarea etnică a populaţiei din ţară şi doctorului în istorie Ion Xenofontov, pentru o monografie despre amintirile moldovenilor care au luptat în Afganistan.
Premiul special al Academiei de Ştiinţe a Moldovei „Descoperirea Anului 2010” instituit de către Fundaţia Edelweiss, a fost înmânat academicianului Teodor Furdui, de către Vlad Plahotniuc, fondatorul Fundaţiei Edelweiss pentru elaborarea unei teorii noi privind alimentaţia sanocreatologică. „Astăzi Dl academician Furdui ne-a mai demonstrat încă o dată că ştiinţa şi performanţele nu au frontieră de vârstă ̶ la cei 75 de ani ai săi şi la peste 50 de ani de activitate, dumnealui nu încetează să ne mire cu noi descoperiri şi noi performanţe”, a declarat Vlad Plahotniuc.
În cadrul evenimentului, alţi 16 savanţi au fost premiaţi de Academia de Ştiinţe a Moldovei, iar 15 oameni de ştiinţă au primit medalii pentru participarea în cadrul expoziţiilor internaţionale.
„Ştiinţa pentru Republica Moldova reprezintă o speranţă a dezvoltării, reprezintă o aşteptare a societăţii. În ţările civilizate, comunitatea ştiinţifică este forţa motrice a dezvoltării societăţii, care generea ză progresul, care identifică soluţii pentru rezolvarea problemelor”, a declarat preşedintele AŞM, Gheorghe Duca.