Forfotă mare la iarmarocul pascal

Forfotă mare la iarmarocul pascal din centrul capitalei. Chiar dacă este zi de lucru, comercianţii spun că au foarte mulţi cumpărători. Oamenii aleg atât produse mai ieftine, cât şi mai scumpe, de import. Cea mai solicitată este pasca cu brânză şi cozonacii mai mici, transmite IPN.

Unii cumpărători spun că au venit la iarmaroc pentru că produsele sunt mai proaspete şi mai ieftine decât în magazine sau la piaţă. Alţii se plâng că, în comparaţie cu anii precedenţi, preţurile au crescut. Ei spun că vor trebui să-şi dea aproape tot salariul pentru masa de sărbătoare.

La târg este propusă o gamă largă de produse, de la produse de patiserie şi dulciuri până la veselă şi prosoape. Totuşi, unii cumpără doar pască, ouă şi cozonac. „Lucrez, nu am timp să fac copturi, aşa că am venit să le cumpăr de aici. Acestea sunt cele mai necesare produse pascale, la restul economisim”, spune o doamnă. Alţi  îşi iau doar produsele necesare pentru a coace pască. „Eu o voi coace acasă, am venit după ouă doar”, spune o femeie.

Comercianţii sunt mulţumiţi şi susţin ideea Primăriei de a organiza un iarmaroc de Paşti. Ei spun că toate produsele sunt proaspete, pentru că nu stau mult pe rafturi.

La târg preţul la cozonaci este de la 5 la 115 lei, iar pasca costă între 40 şi 70 de lei.

În acest an, la târgul pascal amenajat în zona Parcului Catedralei participă 103 agenţi economici, inclusiv 52 de întreprinderi autohtone.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.