Un bărbat a fost atacat, noaptea trecută, în fața casei sale din sectorul Botanica al capitalei de către un individ care a tras dintr-o armă. În spațiul public au apărut informații că ținta ar fi fostul sportiv Ion Șoltoianu, informație care nu este confirmată de poliție, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cazul a fost comunicat la numărul de urgență 112 puțin după miezul nopții. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că un bărbat necunoscut a efectuat o împușcătură în direcția sa, după care a fugit. Incidentul s-a produs în fața locuinței.
„A fost creat un grup de investigații, care examinează mai multe versiuni. Sunt analizate și imaginile de pe camerele video din apropiere, pentru stabilirea exactă a circumstanțelor”, precizează IGP.