Guvernul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2022, care prevede finanțarea a 36 de proiecte de dezvoltare în perimetrul Zonei de Securitate. Este vorba despre un buget total de 15 milioane de lei, transmite IPN.
În anul curent, conform priorităților declarate la etapa lansării competiției proiectelor, au fost selectate și vor fi implementate 22 de proiecte de dezvoltare și de modernizare a instituțiilor din sistemul educațional. Alte 11 proiecte prevăd reparația și dotarea edificiilor administrative, instituțiilor de cultură, sport și medico-sanitare, iar două proiecte sunt de amenajare a zonelor de agrement și altor spații publice. Încă un proiect este de acordare a suportului financiar pentru asigurarea activității delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.
Autoritățile administrației publice centrale și locale beneficiare ale Programului au obligația de a valorifica resursele financiare conform destinației, până la sfârșitul trimestrului IV 2022.
În perioada 2011-2021, au fost implementate 11 programe guvernamentale de reintegrare a țării, cu realizarea a 476 de proiecte, în valoare de peste 141 de milioane de lei, având drept obiectiv soluționarea problemelor stringente din Zona de Securitate, dezvoltarea comunitară durabilă, realizarea dezideratului de reintegrare a țării.